Camera Deputaţilor nou aleasă se pregăteşte pentru deschiderea legislaturii

Economica.net
17 12. 2012
camera_deputatilor_97218300

Data întrunirii a fost stabilită prin decretul de convocare emis de preşedintele României.

Într-un comunicat de presă transmis luni de Camera Deputaţilor se precizează că, până la alegerea noului Birou Permanent, lucrările Camerei Deputaţilor sunt conduse de cel mai în vârstă deputat, în calitate de preşedinte de vârstă, asistat de cei mai tineri patru deputaţi, în calitate de secretari.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi ceilalţi membri ai Biroului Permanent vor fi aleşi, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, după constituirea legală a Camerei.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, ales pentru întreaga legislatură, face parte din Biroul Permanent şi este preşedintele acestuia.

Din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor mai fac parte 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori.

Biroul Permanent se formează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică a Camerei Deputaţilor.

Alegerea vicepreşedinţilor, a secretarilor şi a chestorilor Camerei Deputaţilor se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora potrivit configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor şi negocierea liderilor grupurilor parlamentare.

În vederea depunerii propunerilor, Camera Deputaţilor aprobă numărul de locuri din Biroul Permanent, negociat de liderii grupurilor parlamentare, aşa cum revin, pe funcţii, grupurilor parlamentare constituite potrivit configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor, menţionează sursa citată.

Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor are loc prin vot secret, cu buletine de vot. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor.

Lista candidaţilor propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor din Biroul Permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu majoritatea voturilor deputaţilor. Dacă nu se întruneşte această majoritate, se organizează un nou tur de scrutin, în care lista este aprobată cu majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi. Votul este secret şi se exprimă prin bile.

Vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare, la propunerea grupurilor parlamentare cărora le-au fost repartizate locurile respective, în conformitate cu prevederile articolului 23 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, se aminteşte în comunicat.