Camera Deputaţilor vrea să cumpere bilete de avion de 5 milioane lei fără TVA, în 2 ani

Economica.net
24 12. 2012
airplane_takeoff_57296200

Conform caietului de sarcini, nu sunt acceptate din partea prestatorilor de servicii oferte în cadrul licitaţiei care presupun „oferte pentru rezervare la companii sau zboruri tip low cost”.

De asemenea, între condiţiile puse ofertanţilor este inclusiv cea privind „posibilitatea asigurării de transport aerian special VIP sau charter”.

„La solicitarea expresă a beneficiarului, prestatorul de servicii va rezerva cazarea membrilor delegaţiilor Camerei Deputaţilor în locaţiile comunicate de organizatorii acţiunii sau de misiunile diplomatice ale României în străinătate, sau în apropierea sediilor organizaţiilor internaţionale, în regim single, de regulă, la hoteluri de 4-5 stele”, se mai arată în caietul de sarcini al licitaţiei.

Totodată, Camera Deputaţilor precizează că în procedura de atribuire vor fi selectaţi primii cinci operatori economici, care vor face parte dintr-un acord cadru pentru asigurarea transportului extern. Ulterior, pentru orice deplasare ce urmează a fi efectuată structurile Camerei vor transmite operatorilor economici selectaţi „o invitaţie de participare la reofertare”, la care operatorii economici trebuie să răspundă până cel târziu la ora 10.00 a zilei următoare primirii invitaţiei de participare la reofertare.

În acelaşi timp, anunţul de participare precizează că se previzonează comandarea a „minim 100 bilete – maxim 1.200 bilete”.

Ofertele de participare la licitaţie pot fi depuse până la 1 februarie 2013.

De asemenea, Camera Deputaţilor a iniţiat o licitaţie pentru achiziţia de combustibili în contul anului 2013, respectiv 370.000 de litri de carburant (310.000 de litri de benzină şi 60.000 de litri de motorină).

Achiziţia de combustibili se va realiza pe bază de carduri de credit cu o valoare estimată de 1.906.451 de lei, fără TVA. Totodată, anunţul de participare al licitaţiei prevede opţiunea prelungirii contractului până la 30 aprilie 2014, pentru suplimentarea achiziţiei de carburant până la 492.100 litri, contra a 2.535.580 de lei fără TVA. Termenul pentru depunerea ofertelor este 8 ianuarie 2013.