Camera Reprezentanților SUA, dominată de republicani, investighează Twitter pentru blocarea în campania prezidențială din 2020 a unor știri nefavorabile lui Joe Biden

Reţeaua de socializare Twitter a intrat miercuri în atenţia unui comitet parlamentar american, întrucât aceasta a blocat în 2020 difuzarea unor articole ale publicaţiei New York Post critice faţă de atunci candidatul democrat la preşedinţie Joe Biden şi care erau scrise pe baza unor date obţinute dintr-un laptop ce ar fi aparţinut fiului său, Hunter Biden, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 feb. 2023, 21:31
Camera Reprezentanților SUA, dominată de republicani, investighează Twitter pentru blocarea în campania prezidențială din 2020 a unor știri nefavorabile lui Joe Biden

Comitetul de supraveghere şi raportare al Camerei Reprezentanţilor, cameră a Congresului cu majoritate republicană, a audiat patru foşti executivi ai Twitter care în octombrie 2020, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, făceau parte din echipa legală sau de transparenţă a reţelei de socializare. Potrivit preşedintelui respectivului comitet parlamentar, republicanul James Comer, sub conducerea acestor executivi Twitter elimina vocile pe care le considera „inadecvate”.

Materialul jurnalistic blocat de Twitter şi elaborat pe baza unor informaţii extrase dintr-un laptop al lui Hunter Biden arată că atunci când tatăl său încă era vicepreşedinte al SUA i-a stabilit acestuia un contact cu un executiv al companiei ucrainene din sectorul gazelor naturale Burisma. Această companie, cu care Hunter Biden a colaborat începând din 2014, era ţinta unei anchete pentru fapte de corupţie condusă de procurorul general ucrainean Viktor Şokin, a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către vicepreşedintele Joe Biden pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei.

Dar, potrivit republicanilor şi fostului lor preşedinte al SUA, Donald Trump, motivul real al acestei cereri – dusă la îndeplinire atunci de Kiev – ar fi fost de fapt investigaţia condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Joe Biden, care, conform lui Trump, a cerut în plus Kievului şi încetarea acelei anchete. Ajuns preşedinte, Trump i-a sugerat actualului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski redeschiderea anchetei. Dezvăluirea discuţiei telefonice dintre Zelenski şi Trump i-a adus celui din urmă o procedură de impeachment (destituire şi punere sub acuzare) lansată de către democraţi, în cele din urmă eşuată.

După ce republicanii au obţinut anul trecut majoritatea în Camera Reprezentanţilor în urma alegerilor de la jumătatea mandatului au promis că vor investiga familia Biden pentru că aceasta ar fi profitat de contactele sale politice pentru a face afaceri personale, audierea de miercuri făcând parte din acest demers.

După apariţia primelor articole în New York Post, Twitter a decis blocarea completă a materialelor ce priveau cazul Biden-Burisma, invocând regulile sale interne ce privesc publicarea conţinutului digital sustras, dat fiind că acesta fusese obţinut fără consimţământul lui Hunter Biden, probabil prin piratare sau printr-o neglijenţă a acestuia. Twitter a revenit ulterior asupra deciziei şi a permis distribuirea articolelor. Dar, între timp, Joe Biden câştigase alegerile în faţa lui Donald Trump şi, după cum afirmă acum republicanul James Comer, „răul era deja făcut”.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se vor stabili detaliile
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se ...
Unul dintre scenariile de lucru aflate pe masă este păstrarea schemei de compensare-plafonare şi după 1 aprilie 2025, iar o decizie finală va fi luată până pe 1 februarie, a declarat într-o......
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va solicita Comisiei Europene (CE) prelungirea cu 2-3 ani a termenelor de exploatare a centralelor pe cărbune, ...
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
Compania Națională de Administrare a infrastructurii Rutiere a desemnat astăzi căștigătoare firma Like Consulting S.R.L. ...
Wizz Air introduce începând din luna aprilie un nou zbor de la Cluj-Napoca spre Castellón (Spania)
Wizz Air introduce începând din luna aprilie un nou zbor de la Cluj-Napoca spre Castellón (Spania)
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi că va opera o nouă nouă rută internațională din Cluj-Napoca spre ...