Camera Reprezentanţilor va refuza să examineze ajutorul pentru Ucraina – lider republican

Liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a afirmat luni că în forma actuală camera inferioară a Congresului american nu va examina textul negociat de senatori prevăzând noi fonduri pentru Ucraina, scrie AFP.
AGERPRES - mar, 13 feb. 2024, 08:53
Camera Reprezentanţilor va refuza să examineze ajutorul pentru Ucraina - lider republican

„Proiectul de lege al Senatului vizând ajutorul acordat ţărilor străine rămâne tăcut cu privire la cea mai presantă problemă cu care se confruntă ţara noastră”, a criticat Mike Johnson într-un comunicat, referindu-se la criza migratorie de la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.

Acest pachet financiar în valoare de 95 de miliarde de dolari, din care partea leului ar merge în Ucraina, este dezbătut de luni de zile în Congres şi face obiectul unei dispute între republicanii din Congres şi administraţia democrată a preşedintelui Joe Biden.

Republicanii cer în schimbul adoptării unui ajutor pentru Kiev o înăsprire semnificativă a politicii migratorii. Iar „în lipsa oricărei modificări” din partea Senatului pe această temă, „Camera Reprezentanţilor va continua să lucreze după propria voinţă asupra acestor probleme importante”, a declarat luni şeful Camerei Reprezentanţilor.

Te-ar mai putea interesa și
CapCut, aplicația soră a TikTok, se schimbă: te filmează și folosesc tot. Ce ascunde aplicația și cum vor fi afectați românii – analiză
CapCut, aplicația soră a TikTok, se schimbă: te filmează și folosesc tot. Ce ascunde aplicația și cum vor fi afectați ...
CapCut, aplicația de editare video deținută de gigantul chinez ByteDance (aceeași companie care controlează TikTok), a anunțat oficial schimbarea termenilor și condițiilor de utilizare. De......
Ilie Bolojan, la Congresul USR: Foarte probabil că acest guvern va fi unul de sacrificiu. Suntem pregătiți să demolăm privilegii, sinecuri, să tăiem cheltuieli inutile
Ilie Bolojan, la Congresul USR: Foarte probabil că acest guvern va fi unul de sacrificiu. Suntem pregătiți să demolăm ...
Premierul desemnat, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că Executivul pe care urmează să-l conducă va fi unul de sacrificiu, ...
Putin susține că nu există nicio dovadă că Iranul ar fi pregătit să construiască arme nucleare
Putin susține că nu există nicio dovadă că Iranul ar fi pregătit să construiască arme nucleare
Rusia a reafirmat sâmbătă că nu există nicio dovadă că Iranul are ca obiectiv obţinerea de arme nucleare, a relatat ...
Angela Merkel susține dreptul de autoapărare al Israelului în conflictul din Orientul Mijlociu
Angela Merkel susține dreptul de autoapărare al Israelului în conflictul din Orientul Mijlociu
Fostul cancelar german Angela Merkel şi-a exprimat sprijinul pentru dreptul de autoapărare al Israelului în conflictul ...