Cameron: UKIP a câştigat pentru că britanicii sunt profund dezamăgiţi de Uniunea Europeană

Britanicii sunt 'profund dezamăgiţi' de Uniunea Europeană, fapt ce a condus la victoria formaţiunii anti-europene UKIP la scrutinul pentru Parlamentul European (PE), a explicat luni premierul conservator David Cameron, care s-a pronunţat din nou pentru renegocierea raporturilor ţării sale cu UE şi confirmarea acestor relaţii printr-un referendum care să decidă asupra rămânerii în bloc, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Economica.net - lun, 26 mai 2014, 10:21
Cameron: UKIP a câştigat pentru că britanicii sunt profund dezamăgiţi de Uniunea Europeană

Comentând la postul BBC rezultatele scrutinului, în urma căruia UKIP va trimite la Strasbourg 23 dintre cei 74 de eurodeputaţi britanici, iar conservatorii şi laburiştii fiecare câte 18, Cameron a declarat că guvernul său ‘a primit şi a înţeles deplin mesajul’ electoratului.

Având în vedere că anul viitor vor avea loc alegeri legislative, liderul conservator a anunţat că executivul pe care-l conduce are un plan ce vine în întâmpinarea aşteptărilor populaţiei britanice, care ‘doreşte o schimbare’, şi în consecinţă îşi va respecta promisiunea de a organiza în anul 2017 un referendum cu privire la apartenenţa în continuare a Marii Britanii la UE.

‘Cetăţenii sunt profund dezamăgiţi de Uniunea Europeană. Nu cred că relaţiile actuale funcţionează suficient de bine în interesul Regatului Unit’, a remarcat el. Aşadar, Cameron a precizat că dorinţa sa este ca Marea Britanie ‘să rămână în cadrul unei Uniuni Europene reformate’, iar acest obiectiv să se realizeze la capătul ‘unei adevărate renegocieri complete care să ofere Marii Britanii un loc mai bun în Europa’.

Concret, premierul britanic cere Uniunii Europene să restituie o parte din puteri către statele naţionale şi se declară bucuros de faptul că şi alţi politicieni europeni, precum fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, acceptă acum această idee pe care o susţinea singur cu un an în urmă.

Totodată, Cameron a reafirmat că exclude orice înţelegere cu UKIP şi consideră că partidul său conservator este singurul în măsură să organizeze referendumul promis, pentru că laburiştii şi liberal-democraţii nu doresc această consultare, iar UKIP oricum vrea ieşirea din UE. De asemenea, el a respins ideea organizării referendumului înaintea anului 2007, argumentând că este nevoie de timp pentru a negocia noile raporturi cu UE.

Te-ar mai putea interesa și
Probleme pentru unii clienți Wizz Air. Anunț de ultimă oră al companiei
Probleme pentru unii clienți Wizz Air. Anunț de ultimă oră al companiei
Unii clienți ai companiei Wizz Air au primit, dintr-o eroare, mesaje cum că zborurile lor ar fi fost amânate. Wizz Air cere scuze pasagerilor și îi invită să verifice situația zborurilor pe......
Metale rare România – Ţara noastră poate obţine două tone de metale rare doar din reciclarea echipamentelor electrice şi electronice uzate (studiu Environ)
Metale rare România – Ţara noastră poate obţine două tone de metale rare doar din reciclarea echipamentelor electrice ...
România are oportunitatea de a obţine anual două tone de metale rare numai prin reciclarea echipamentelor electrice şi ...
Ce spune noul preşedinte din Polonia despre relaţia cu România şi Ungaria
Ce spune noul preşedinte din Polonia despre relaţia cu România şi Ungaria
Ungaria este un partener important pentru Polonia, a declarat preşedintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, unei reviste ...
Errol Musk, tatăl lui Elon Musk, dă vina pe stres pentru cearta dintre cei doi
Errol Musk, tatăl lui Elon Musk, dă vina pe stres pentru cearta dintre cei doi
Conflictul dintre Elon Musk, cel mai bogat om din lume, și președintele american Donald Trump a fost declanșat de stresul ...