Camioanele care tranzitează Pasul Brenner, cel mai aglomerat coridor montan din Europa, ar putea fi nevoite să-și facă rezervare

Camioanele care transportă bunuri între Germania şi Italia via Alpii Austrieci ar putea fi nevoite în curând să îşi facă o rezervare prealabilă, după ce oficialii au convenit să reglementeze cozile şi să gestioneze impactul asupra mediului de pe urma traficului care congestionează Pasul Brenner, cel mai aglomerat coridor montan din Europa, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 12 apr. 2023, 18:44
Camioanele care tranzitează Pasul Brenner, cel mai aglomerat coridor montan din Europa, ar putea fi nevoite să-și facă rezervare

Acest plan scoate în evidenţă cele mai recente eforturi ale Uniunii Europene pentru a gestiona lanţurile de aprovizionare care livrează bunuri spre cei 447 de milioane de consumatori din blocul comunitar. Recentele blocaje provocate de Brexit, restricţiile impuse de Covid şi schimbările climatice au afectat traficul de marfă şi au alimentat inflaţia.

Liderii din landul german Bavaria, landul austriac Tirol şi regiunea italiană Tirolul de Sud au semnat un acord pentru a pune la punct un sistem digital de management al traficului pentru autostrada prin Alpi care anul trecut a fost utilizată de 2,5 milioane de camioane. Dacă aceste camioane ar fi puse cap la cap ar rezulta un şir de vehicule cu o lungime de 32.500 de kilometri, comparabilă cu circumferinţa Pământului.

Tranzitul prin Pasul Brenner a explodat de la un nivel de aproximativ 1,1 milioane de camioane în 2000 şi acum este responsabil pentru 40% din totalul mărfurilor care trec prin Alpi. Drumul trece din zona Schengen şi ajunge la o altitudine de 1.374 de metri.

Propunerea trebuie să fie supus aprobării parlamentelor naţionale dar ar putea oferi o soluţie la tensiunea politică dintre Austria şi Italia, creată de restricţiile frecvente impuse camioanelor pentru a ajuta traficul autoturismelor.

„Va fi un sistem de rezervări similar cu sloturile de pe un aeroport, gratuit dar obligatoriu”, a declarat miercuri premierul landului Bavaria, Markus Soeder la o conferinţă de presă organizată la Kufstein, Austria.

În prezent se lucrează la un tunel feroviar cu o lungime de 64 de kilometri sub actualul Pas Brenner, care ar urma să preia o parte din traficul rutier după finalizarea sa programată pentru 2032, la un cost estimat de 9,57 miliarde de euro.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...