Campanie inedită în Bucureşti: mai multe vedete promovează mersul cu autobuzul VIDEO
Vedete precum What’s UP, Mikey Hash, Bromania, Jo şi Ghidush s-au plimbat cu autobuze STB în cadrul unei campanii de promovare a transportului public în Capitală.
Acestea îi încurajează pe bucureşteni să-şi lase maşinile în parcare şi să circule cu autobuzul.
Primăria Bucureşti a cumpărat anul trecut 400 de autobuze noi de la producătorul Otokar din Turcia. Acestea se adaugă autobuzelor Mercedes Benz Citaro din flota STB.
Capitala României se afla anul trecut pe primul loc în UE din punctul de vedere al blocajelor din trafic, conform clasamentului realizat de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom.
O explicaţie pentru traficul aglomerat ar fi numărul tot mai mare de maşini care circulă în Capitală.
La sfârşitul anului trecut, parcul auto din Bucureşti a ajuns la 1,106 milioane de autoturisme, faţă de 993.000 la finele lui 2008, conform statisticilor oficiale.
La nivelul ţării, numărul de autoturisme în circulaţie a crescut în zece ani de la 4,27 milioane până la 6,45 milioane la finele anului trecut.