Câmpeanu: Am ajuns la un grad de absorbţie de 24,6% pe POSDRU

Economica.net
01 10. 2013
mariana_campeanu_55229900

‘Putem să spunem că am ajuns la un grad de absorbţie de 24,6% faţă de 5,5% situaţie pe care eu am preluat-o în luna mai 2012 şi, de asemenea, că numărul persoanelor care au beneficiat în cadrul proiectelor finanţate prin POSDRU este de 1.334.064 de persoane din care 51.651 persoane de etnie romă’, a spus Mariana Câmpeanu.

Acesta a precizat că rezultatele proiectelor finanţate din POSDRU aduc o valoare adăugată sistemului educaţional din România şi sprijină îndeplinirea priorităţii majore a politicii sociale din România şi anume creşterea participării pe piaţa muncii.

‘Rata de ocupare a României este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Angajamentul nostru în politica Europa 2020 este să creştem această rată de ocupare cu 10 procente’, a mai spus Câmpeanu.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) organizeză marţi conferinţa anuală ‘POSDRU – Principalul instrument pentru formare, ocupare şi incluziune socială din România – 2013’.

Evenimentul are ca obiectiv principal comunicarea rezultatelor atinse în implementarea POSDRU, însoţită de o analiză a provocărilor majore cărora Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane trebuie să le facă faţă în viitor, venind în întâmpinarea nevoilor de informare ale beneficiarilor, potenţialilor beneficiari, precum şi ale opiniei publice. Totodată, pe durata conferinţei vor fi prezentate o serie de proiecte de succes, în vederea facilitării schimbului de bune practici.

Finanţarea totală alocată prin Programul Operaţional Sectorial ‘Dezvoltarea Resurselor Umane’ pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013 este de aproximativ 4,25 miliarde euro, din care contribuţia UE este de 3,47 miliarde euro.