Câmpeanu: Am iniţiat o colaborare cu Banca Mondială în privinţa statutului socio-economic al romilor

Economica.net
22 04. 2013
campeanu_singura_61951400_93595400

„Ministerul Muncii este foarte preocupat de următoarea programare financiară prin Fondul Social European. Am contactat Banca Mondială în vederea realizării unei cercetări în privinţa statutului socio-economic al comunităţii rome din România. Este (un studiu – n.r.) important pentru că în aceşti 20 de ani s-au lansat multe proiecte (cu Fonduri Europene – n.r.), s-au cheltuit mulţi bani şi cred că, într-o măsură oarecare, s-au obţinut şi unele rezultate”, a spus ministrul Muncii.

Mariana Câmpeanu a precizat că este important să cunoaştem cu exactitate „în ce moment ne aflăm şi ce avem de făcut în viitoarea programare pentru a folosi eficient fondurile europene”.

În opinia ministrului Muncii, soluţia pentru integrarea romilor constă în asigurarea unui nivel corespunzător de educaţie.

„Eu cred cu convingere că principala problemă pe care o avem de rezolvat este legată de educaţia romilor. Cât timp copiii acestora nu vor beneficia de un grad de educaţie suficient se vor afla pe o treaptă inferioară a societăţii, iar acest lucru este valabil pentru copiii din întreaga lume”, a subliniat Mariana Câmpeanu.

Referindu-se la modul în care statele îşi pot folosi resursele financiare, Mariana Câmpeanu a dat ca exemplu Franţa.

„Am spus şi în discuţiile cu reprezentanţii Franţei că soluţia pe care au găsit-o nu o să dea rezultate. (…) Degeaba oferi o sumă de bani unei persoane ca să plece dintr-un anumit loc şi să se întoarcă în ţara de origine pentru că, după un anumit interval de timp, revine. Ceea ce s-a şi întâmplat. Acei bani, atât de mulţi care s-au dat, puteau fi folosiţi pentru educaţia copiilor, pentru a-i ajuta pe acei copii abandonaţi pe străzile Parisului şi nu numai şi puşi să cerşească”, a afirmat ministrul Muncii.

În legătură cu România, Mariana Câmpeanu a apreciat că dacă în ultimii 20 de ani s-ar fi acordat o atenţie prioritară educaţiei copiilor, la ora actuală am fi avut o generaţie cu şanse mari de a se integra în orice societate din Europa, cu şanse foarte mari să ocupe acele funcţii care sunt bine renumerate şi care le permit să aibă un nivel de trai corespunzător astfel încât şi copiii lor să se poată bucura de toate facilităţile oferite de societatea modernă.

Referindu-se la nivelul de educaţie al copiilor din comunităţile rome, coordonatorul rezident al agenţiilor ONU în România, Sandie Blanchet, a prezentat o serie de cifre semnificative. „Romii se numără printre cei mai săraci şi cei mai excluşi cetăţeni, după cum o dovedesc toate statisticile. În timp ce 8% dintre copiii români trăiesc într-o sărăcie absolută, acest nivel este de 35% în rândul copiilor romi la nivel naţional şi de 41% în rândul copiilor de romi care trăiesc în zonele rurale ceea ce indică un grad ridicat de inechitate. În privinţa educaţiei preşcolare, gradul de şcolarizare al copiilor de romi este sub nivelul naţional de 40%. Copiii romilor sunt confruntaţi cu un risc crescut de abandon şcolar, peste 75% dintre aceştia nu finalizează opt clase”, a spus Sandie Blanchet, la conferinţa internaţională „Strategii de incluziune a romilor”.

În mesajul trimis participanţilor la conferinţa internaţională, prim-ministrul Victor Ponta a arătat că „Guvernul are voinţa necesară pentru a întreprinde măsurile pragmatice si sustenabile în vederea bunei integrări a cetăţenilor români de etnie romă în societate”. În opinia şefului Executivului, „problemele primordiale ale comunităţii rome din România rămân în continuare lipsa educaţiei şi a locurilor de muncă însă aceste probleme îşi vor găsi rezolvarea pe termen mediu şi lung”.

„Prioritatea zero, în opinia mea, este rezolvarea problemei actelor de identitate ale romilor. Avem, în comunitatea noastră, romi specializaţi în diverse meserii, zidari, tâmplari, zugravi dar pe care nu-i putem identifica în rândul comunităţilor, din lipsa actelor (şi nici nu li se pot încheia contracte de muncă – n.r.)”, a subliniat premierul în mesajul său.

Luni, Reprezentanţa ONU în România şi Agenţia de Dezvoltare Comunitară ‘Împreună’, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, au organizat conferinţa internaţională ‘Strategiile de incluziune a romilor – de la bune intenţii la rezultate’.

Conferinţa a fost deschisă de către ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor.

Comisarul european efectuează o vizită oficială în România, la Bucureşti şi Cluj-Napoca, în perioada 22-23 aprilie 2013.