Câmpeanu: Există bani pentru disponibilizaţii de la Oltchim şi Poşta Română

Ministerul Muncii dispune de fondurile necesare pentru plata salariilor restante şi a salariilor compensatorii pentru persoanele care vor fi disponibilizate de la Combinatul Oltchim şi de la Compania Naţională Poşta Română, a declarat miercuri, la RTV, ministrul de resort, Mariana Câmpeanu.
Economica.net - mie, 31 iul. 2013, 16:26
Câmpeanu: Există bani pentru disponibilizaţii de la Oltchim şi Poşta Română

‘Din datele pe care le cunosc, de la Combinatul Oltchim vor fi disponibilizate peste 900 de persoane, pentru care se vor plăti salariile restante, concediul de odihnă şi salariile compensatorii. De asemenea, la rectificarea bugetară au fost luate în calcul şi cele aproximativ 3.000 de persoane care vor fi disponibilizate de la Compania Naţională Poşta Română’, a afirmat ministrul Mariana Câmpeanu.

Aceasta a precizat, totodată, că nu are date referitoare la disponibilizările de personal de la CFR Marfă şi CFR Călători.

‘Până acum, nu e prevăzută nicio disponibilizare la CFR Marfă şi CFR Călători. Pot să vă spun acest lucru pentru că am semnat chiar eu bugetele de venituri şi cheltuieli de la cele două companii feroviare’, a mai spus ministrul Muncii.

Un număr de 3.650 de angajaţi vor fi disponibilizaţi din cadrul companiei Poşta Română începând cu luna septembrie, pe baza unor criterii stabilite de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România şi construite în funcţie de evaluarea competenţei profesionale, abaterilor disciplinare şi a opţiunii individuale, a anunţat, recent, Compania Naţională Poşta Română.

Pe de altă parte, administratorul special al Oltchim Râmnicu Vâlcea a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că activitatea combinatului va fi redusă temporar, începând din 29 iulie 29 iulie, timp de două luni, ‘din motive economice şi tehnologice’, iar 715 angajaţi ai societăţii vor fi trimişi în şomaj cu indemnizaţie compensatorie de 80% din salariul de bază.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvenţă din ianuarie 2013 şi era propus pentru a fi privatizat până în luna iunie a acestui an. În prezent, combinatul funcţionează la 27% capacitate.

Memorandumul cu privire la intrarea în insolvenţă a SC Oltchim SA a fost aprobat de Guvern în data de 23 ianuarie 2013

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...