Câmpeanu: Majoritatea ţintelor asumate de România în cadrul strategiei Europa 2020 nu vor fi atinse

Economica.net
25 06. 2012
steag_romania3_62936800

‘Aproape toate ţintele asumate de România în cadrul strategiei Europa 2020 nu vor fi atinse. Rata de ocupare (…) este greu de atins, în condiţiile în care o creştere economică susţinută nu avem, iar o parte din populaţia activă şi, în special, cea foarte bine calificată, lucrează în afara ţării. Abandonul şcolar creşte (..), trecem printr-o perioadă în care copii muncesc alături de părinţi pentru subzistenţă şi abandonează foarte uşor şcoala. Poate singura ţintă pe care o vom atinge va fi cea a ponderii populaţiei cu studii superioare, dar va fi un indicator realizat cantitativ şi nu calitativ’, a afirmat ministrul Muncii.

Referindu-se la cauzele care ar putea duce la neîndeplinirea obiectivelor naţionale, Mariana Câmpeanu a menţionat atât situaţia economică existentă pe plan modial, cât şi cea internă.

‘Este greu (să atingi ţintele din strategia Europa 2020 – n.r.) în condiţii de criză mondială şi de instabilitate economică în România, dată de efortul enorm pe care România trebuie să-l facă la anul pentru a plăti un vârf de datorie de peste 4 miliarde euro. Şi acest lucru te face ca, în economie, să jonglezi între dezvoltarea anumitor ramuri în detrimentul altora, în aşa fel încât să faci rost de aceşti bani’, a explicat ministrul Muncii.

Luni, Blocul Naţional Sindical (BNS) a lansat studiul ‘România în contextul Agendei UE 2020 – locuri de muncă mai multe şi mai bune într-o economie bazată pe cunoaştere’, care analizează felul în care ţara şi-a îndeplinit ţintele stabilite de strategia Europa 2020.

La dezbateri au participat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, secretarul de stat în ministerul Finanţelor Publice, Liviu Voinea, preşedintele BNS, Dumitru Costin, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Cristina Barbu, şi Radu Soviani, expert în cadrul Biroului pentru observarea pieţei muncii şi a calităţii locurilor de muncă din cadrul BNS.

Studiul BNS consemnează şi situaţia actuală: 8,89 milioane de români se află în situaţii de risc de sărăcie sau excluziune socială, respectiv 46% din populaţia înregistrată de ultimul recensământ, ceea ce va situa România pe primul loc în Europa, odată ce vor fi făcute publice rezultatele oficiale ale recensământului populaţiei.

Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta între 20 şi 64 de ani a scăzut de la 64,4% în 2007 până la 62,8% în 2011.

În privinţa ratei părăsirii timpurii a sistemului educaţional, aceasta era de 13,9% în 2007, iar în 2010 a ajuns la 18,4%.

O scădere uşoară a şomajului s-a înregistrat în anul 2011, spre 17,5%, dar în rândul tinerilor sub 25 de ani, rata şomajului a crescut cu aproape patru procente în anul 2011, faţă de 2006.

La capitolul cercetare-dezvoltare, România are printre cele mai mici investiţii din Uniunea Europeană, respectiv 0,47% din PIB în anii 2009 şi 2010.

La data de 7 iulie 2010, Guvernul a aprobat valorile finale ale obiectivelor României pentru Strategia Europa 2020: rata de ocupare – 70%, investiţiile în cercetare şi dezvoltare – 2%, rata părăsirii timpurii a şcolii – 11,3%, rata populaţiei cu vârsta de 30-34 ani absolventă a unei forme de educaţie terţiară – 26,7%.

La capitolul promovarea incluziunii sociale, în special prin reducerea sărăciei, România şi-a propus reducerea cu 580.000 a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială.