Câmpeanu: Nu am fost citată la DNA în dosarul de la minister. Este un atac la adresa Guvernului
„Mulţumesc DNA pentru că a fost foarte promptă şi că, nefiind în ţară, a reacţionat. Mulţumesc şi posturilor TV care, odată venită precizarea de la DNA, au încetat cu acest subiect. Nu am fost niciodată citată la DNA, şi niciodată nu am cerut şi nu am primit nimic. Bănuiesc că de la măsurile luate în cazul POSDRU /Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – n.r. /, care au dus şi la deblocarea programului, mi s-a tras. Dacă eu sunt problema, îmi dau demisia imediat. Cele două angajate erau colaboratoare apropiate şi port responsabilitatea dacă acest lucru este adevărat, dar nu cred că sunt implicate în aşa ceva”, a explicat ministrul Muncii, la Antena 3.
Mariana Câmpeanu a precizat că a vorbit la telefon cu cele două angajate, una din ele fiind şi şefă de cabinet a ministrului, şi a spus că cele două au fost chemate la DNA săptămâna trecută fiind informate cu privire la deschiderea unui dosar care vizează posibile acte de corupţie referitor la un concurs de angajare în Ministrul Muncii. „Nu cred că eu sunt ţinta, este un atac la Guvern”, a explicat ministrul Muncii.
Premierul Victor Ponta a declarat joi, pentru AGERPRES, că ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, i-a comunicat că nu este implicată în fapte de corupţie.
Anterior, şeful Guvernului a afirmat că se va interesa cu privire la informaţiile apărute în presă privind o eventuală implicare în fapte de corupţie a ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu. „Nu este implicată în acest caz. Aşa mi-a comunicat chiar ea”, a spus Victor Ponta, după o discuţie telefonică avută cu ministrul Muncii.
„O să mă duc birou şi o să mă interesez, m-am învăţat să nu comentez lucruri pe care nu le-am auzit. (…) Mă duc să verific”, a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului.
Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că nu există niciun fel de suspiciuni de corupţie asupra ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu. Precizarea a fost făcută joi pentru AGERPRES de reprezentantul Biroului de presă al DNA, Gabriela Balaban, după ce presa centrală a relatat joi că că ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ar fi implicat într-un dosar de corupţie în care sunt vizaţi şi un director şi un consilier din cadrul instituţiei.