Câmpeanu: România va avea cel mai accentuat proces de îmbătrânire a populaţiei din Uniunea Europeană

România va fi ţara din UE cu procesul cel mai accentuat de îmbătrânire a populaţiei şi, totodată, va avea un procent de cheltuieli cu pensiile din PIB printre cele mai mari, a declarat, joi, la prezentarea unui studiu privind pensiile, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Economica.net - J, 30 ian. 2014, 15:29
Câmpeanu: România va avea cel mai accentuat proces de îmbătrânire a populaţiei din Uniunea Europeană

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a precizat că ar trebui avut în vedere faptul că România va fi ţara cu procesul cel mai accentuat de îmbătrânire a populaţiei din toată Uniunea Europeană, la asta contribuind natalitatea scăzută, mortalitatea infantilă şi migraţia forţei de muncă, în special a celei tinere.

„Dacă vor mai fi persoane care vor pleca să îşi găsească un loc de muncă în străinătate, acelea vor fi tocmai persoanele tinere. Aceste componente, corelate şi cu creşterea speranţei de viaţă, vor duce la cel mai mare procent de îmbătrânire a populaţiei în România”, a spus ministrul Muncii.

O consecinţă a acestei situaţii va fi, în opinia Marianei Câmpeanu, creşterea procentului din PIB al cheltuielilor cu pensiile.

„Procentul cheltuielilor cu pensiile în PIB va creşte şi va fi unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană”, a spus ea.

În acelaşi context, ministrul Muncii a precizat că în numărul de tineri din România ajunsese, în 2012, să fie egal cu cel al bătrânilor, ceea ce înseamnă că procesul de îmbătrânire a populaţiei era deja în plină desfăşurare.

Te-ar mai putea interesa și
Ce produse vor fi interzise de la 1 septembrie – Anunţ de la ANPC
Ce produse vor fi interzise de la 1 septembrie – Anunţ de la ANPC
Produsele cosmetice în care este utilizat ca ingredient TPO (Trimethylbenzoyl Diphenylphosphine Oxide) va fi interzis în Uniunea Europeană (UE), începând din luna septembrie, informează......
SUA – Americanii susţin sancţiunile împotriva partenerilor comerciali ai Rusiei (sondaj)
SUA – Americanii susţin sancţiunile împotriva partenerilor comerciali ai Rusiei (sondaj)
Majoritatea americanilor susţin sancţionarea partenerilor comerciali ai Rusiei ca mijloc de a exercita presiune asupra ...
Contrabandă ţigarete – Record al utimilor cinci ani. Piaţa neagră a crescut până la 12%, în iulie 2025
Contrabandă ţigarete – Record al utimilor cinci ani. Piaţa neagră a crescut până la 12%, în iulie 2025
Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut în iulie 2025 până la 11,9% din totalul consumului, comparativ cu 10,1% în luna ...
Bătaie pentru posturile de „șef la stat”. Ministerul Economiei a primit peste 2.000 de CV-uri și a suspendat temporar înscrierile
Bătaie pentru posturile de „șef la stat”. Ministerul Economiei a primit peste 2.000 de CV-uri și a suspendat temporar ...
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat că suspendă temporar înscrierile pentru ...