Campionatul Mondial de Fotbal ar putea să aducă 17 miliarde de dolari economiei Qatarului
ara din Golful Persic ar urma să atragă 1,2 milioane de vizitatori în acest an, mai puţin decât estimările iniţiale conform cărora numărul de vizitatori urma să crească cu 1 până la 1,5 milioane de vizitatori, a declarat miercuri Nasser Al Khater, directorul general de la FIFA World Cup Qatar 2022, într-un interviu pentru Bloomberg Television.
Qatarul vrea să profite de turneul care va începe în luna noiembrie pentru a-şi prezenta expansiunea rapidă dintr-un mic sat de pescuitori de perle într-o metropolă a Golfului Persic, o putere în domeniul exporturilor de energie şi un important hub de tranzit. Cu toate acestea, Campionatul Mondial de Fotbal 2022 este afectat de controverse legate printre altele de modul cum au fost trataţi muncitorii emigranţi, dintre care mulţi au venit din ţările sărace.
Nasser Al Khater a apreciat că criticile ignoră progresele făcute de Qatar, menţionând legislaţia referitoare la salariile minime pentru muncitori şi stabilirea programului lor de muncă.
Un alt motiv de îngrijorare îl constituie spaţiile insuficiente pentru cazarea fanilor care vor dori să participe la Campionatul Mondial de Fotbal. Pentru a face faţă cererii preconizate, Qatarul a închiriat două vase de croazieră, i-a încurajat pe proprietarii de locuinţe să îşi închirieze proprietăţile lor către vizitatori şi de asemenea a pus la punct un sistem de zboruri de tip „shuttle” astfel încât fanii fotbalului pot să se cazeze şi în ţările din jurul Qatarului.
Mii de camere la multe hoteluri de lux au fost rezervate pentru oficialii FIFA şi jucători, a precizat Nasser Al Khater, adăugând că Qatarul va oferi mai multe camere de cazare pentru vizitatori.
Campionatul Mondial de Fotbal 2022 va fi găzduit de emiratul Qatar între 21 noiembrie şi 18 decembrie.
Sursa foto: Wikipedia