Canada a renunțat să mai distribuie 300.000 de vaccinuri anti-COVID-19 de la Johnson & Johnson, pe care le consideră nesigure
Acest vaccin Janssen a fost omologat de Ottawa în martie şi primele 300.000 de doze au fost primite în luna următoare, dar Ministerul Sănătăţii a suspendat imediat distribuirea lor din cauza suspiciunilor cu privire la calitatea produsului.
„Din cauza îngrijorărilor ridicate cu privire la o substanţă medicamentoasă dezvoltată la Emerging BioSolutions din Baltimore, statul Maryland, Santé Canada nu va distribui stocurile primite pentru a proteja sănătatea şi siguranţa canadienilor şi a canadienelor”, a anunţat ministerul într-un comunicat.
Această substanţă a fost „contaminată cu componente ale altui vaccin” în momentul fabricării, iar în urma examinării fiolelor, Santé Canada „nu a putut concluziona” că ele respectă normele canadiene.
O delegaţie va „inspecta” uzina din Maryland în această vară, iar Canada nu va accepta nicio nouă livrare de vaccin din această unitate până atunci, a precizat Santé Canada.
Cu câteva ore mai devreme, autorităţile sanitare americane anunţaseră că „mai multe loturi” de vaccinuri Johnson & Johnson fabricate la acea uzină din Baltimore ar urma să fie aruncate, aproximativ 60 de milioane de doze, potrivit jurnalului New York Times.
Canada, ţară cu 38 de milioane de locuitori, a comandat sau a rezervat în total peste 400 de milioane de doze de diferite vaccinuri. Până în prezent, au fost omologate patru vaccinuri în Canada: Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson & Johnson, dar numai primele trei sunt utilizate.
Mult timp în urma marilor ţări occidentale, campania de vaccinare din Canada s-a accelerat în ultimele luni. Până vineri, aproximativ 64% dintre canadieni primiseră cel puţin o doză, una dintre cele mai bune cifre din lume.