Canada impune noi sancțiuni împotriva mai multor oficiali din Belarus

Guvernul canadian a anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva unor responsabili belaruşi, într-un moment în care opozanta în exil, Svetlana Tihanovskaia, se află în vizită în această ţară pentru a cere guvernului de la Ottawa să menţină presiunea asupra regimului lui Aleksandr Lukaşenko, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 nov. 2022, 21:51
Canada impune noi sancțiuni împotriva mai multor oficiali din Belarus

Această serie de sancţiuni vizează 22 de responsabili ai regimului şi 15 întreprinderi legate de „fabricarea de material militar, tehnologie, inginerie, activităţi bancare şi transportul feroviar”. În total, peste 100 de persoane şi întreprinderi din Belarus au fost sancţionate de Canada.

Şefa diplomaţiei canadiene Melanie Joly a acuzat regimul preşedintelui belarus că îşi lasă „teritoriul să servească drept rampă de lansare pentru atacurile odioase ale Rusiei împotriva Ucrainei”, potrivit unui comunicat.

Liderii din Belarus permit „regimului rus să comită încălcări ale drepturilor omului în locuri precum Bucea, Izium şi Mariupol” în Ucraina, a mai denunţat Melanie Joly, criticând apoi „utilizarea alimentelor şi a energiei drept arme de către preşedintele Putin”.

Într-o întâlnire cu presa luni, opozanta politică Svetlana Tihanovskaia şi-a exprimat intenţia de a cere premierului canadian „să impună sancţiuni” mai ţintite împotriva responsabililor regimului lui Aleksandr Lukaşenko.

„Însăşi existenţa Belarusului este ameninţată astăzi”, a spus ea.

Tihanovskaia a afirmat că intenţionează să ceară mai mult ajutor pentru societatea civilă belarusă, în special pentru jurnaliştii independenţi, dar şi pentru cei circa 1.400 de deţinuţi politici şi familiile lor.

Svetlana Tihanovskaia trăieşte în exil după ce s-a refugiat în străinătate în urma represiunii brutale lansate de Aleksandr Lukaşenko, care a revendicat victoria în alegerile din 2020, considerate de Occident ca fiind „furate”.

Te-ar mai putea interesa și
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informaţii şi documente unei anchete comune privitoare la două cabluri submarine secţionate din Marea Baltică, şi a invitat Germania, Suedia, Finlanda şi Danemarca să......
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor pentru ...
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut ...
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...