Canada va trimite în Europa de est şase avioane de vânătoare F-18

Canada va desfăşura şase avioane de vânătoare F-18 în Europa de est pentru a participa la întărirea capacităţilor NATO în contextul agravării crizei din Ucraina, a anunţat joi premierul canadian Stephen Harper, transmit AFP şi Efe.
Economica.net - joi, 17 apr. 2014, 18:13
Canada va trimite în Europa de est şase avioane de vânătoare F-18

Media canadiene au indicat că avioanele vor fi staţionate în Polonia, dar biroul premierului a refuzat deocamdată să confirme această informaţie, menţionează AFP.

Anunţul guvernului canadian vine în urma declaraţiilor de miercuri ale secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în sensul că Alianţa nord-atlantică va dispune de ‘mai multe avioane în aer, mai multe nave pe mare şi va întări pregătirea forţelor sale terestre’.

NATO este deja pe cale de a-şi intensifica activitatea de supraveghere a spaţiului aerian al ţărilor baltice, unde trăiesc puternice minorităţi rusofone, ceea ce stârneşte temeri în rândul liderilor aliaţi cu privire la o ‘contaminare’ de la problemele din Ucraina.

‘Canada continuă să condamne ferm ocupaţia rusă ilegală din Ucraina, ca şi gesturile militare provocatoare din partea Rusiei’, a mai afirmat premierul canadian, într-o conferinţă de presă.

‘Recunoaştem necesitatea sporirii securităţii şi stabilităţii în Europa centrală şi în Europa de est’, a adăugat el, evocând măsurile luate de guvernul său, care, pe lângă desfăşurarea celor şase avioane de luptă, mai cuprind trimiterea a ‘până la 20 de ofiţeri de Stat Major’ la cartierul general al NATO de la Bruxelles, pentru a ‘participa la eforturile de planificare ale NATO’.

Franţa a anunţat mai devreme joi că va desfăşura până la finele lunii mai multe avioane de vânătoare în cadrul misiunii NATO de supraveghere a spaţiului aerian baltic, iar Marea Britanie, Germania şi Danemarca şi-au propus de asemenea serviciile, aminteşte France Presse.

 

Te-ar mai putea interesa și
ANAF anunță că serviciul de înrolare în aplicaţia eTransport va fi indisponibil în perioada următoare
ANAF anunță că serviciul de înrolare în aplicaţia eTransport va fi indisponibil în perioada următoare
Serviciul de înrolare în aplicaţia mobila eTransport va fi indisponibil în perioada următoare, însă aplicaţia rămâne operaţională pentru utilizatorii care au finalizat procesul de......
Alexandru Rafila, despre spitalele care ar trebui să primească finanțare prin PNRR: Noi am semnat, din cele 27 de spitale eligibile, 24 de contracte
Alexandru Rafila, despre spitalele care ar trebui să primească finanțare prin PNRR: Noi am semnat, din cele 27 de spitale ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, referitor la cele 27 de spitale eligibile să primească finanţare ...
COINCIDENȚĂ incredibilă. Defecțiuni neobișnuite în rețeaua electrică din Marea Britanie, cu câteva ore înainte de pana de curent masivă din Spania
COINCIDENȚĂ incredibilă. Defecțiuni neobișnuite în rețeaua electrică din Marea Britanie, cu câteva ore înainte ...
Operatorul rețelei electrice din Marea Britanie investighează defecțiuni inexplicabile ale centralelor electrice care ...
Agenția de publicitate Oxygen o numește pe Veronica Plăcintescu în funcția de Strategic Communications Director
Agenția de publicitate Oxygen o numește pe Veronica Plăcintescu în funcția de Strategic Communications Director
Oxygen, cea mai mare agenție independentă de comunicare integrată din România, anunță că o numește pe Veronica Plăcintescu ...