Canadienii de la Couche-Tard renunță la planul de preluare a Carrefour din cauza opoziției autorităților franceze

Economica.net
16 01. 2021
800px_carrefour_liege_42015600

Decizia de abandon a venit la finalul unei întâlniri care a avut loc vineri între ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire şi fondatorul Couche-Tard, Alain Bouchard. Potrivit surselor, la această întâlnire, Bouchard ar fi promis că grupul canadian va investi trei miliarde de euro în Carrefour şi va păstra locurile de muncă timp de doi ani. În plus, Bouchard ar fi promis că noua entitate rezultată în urma fuziuni va fi listată atât la Bursa de la Toronto cât i la cea de la Paris iar actualul director de la Carrefour, Alexandre Bompard şi omologul său de la Couche-Tard, Brian Hannasch urmau să fie co-directori generali la noua entitate.

Cu toate acestea, ministrul francez al Economiei şi-a reiterat opoziţia faţă de preluarea Carrefour de către o companie străină adăugând că orice astfel de tranzacţie este imposibilă înaintea alegerilor prezidenţiale din 2022, susţin sursele.

„Poziţia mea este un nu politicos, însă este un răspuns clar şi definitiv”, a declarat anterior Bruno Le Maire într-un interviu pentru postul de televiziune BFMTV. „Ceea ce este în joc este securitatea alimentară a ţării noastre (…). Securitatea alimentară este un subiect strategic pentru ţara noastră şi de aceea nu vindem un mare retailer francez”, a subliniat Bruno Le Maire. Acesta a mai spus că „grupul Carrefour este cel mai mare angajator privat din Franţa cu aproape 100.000 de salariaţi”, adăugând şi că grupul „este responsabil pentru aproape 20% din distribuţia de alimente în Franţa”.

Lanţul canadian de magazine de proximitate Alimentation Couche-Tard Inc. a dezvăluit miercuri că analizează o posibilă preluare a grupului francez de distribuţie Carrefour S.A., prezent şi pe piaţa din România. Couche-Tard a precizat că oferă 20 de euro pentru fiecare acţiune Carrefour, iar o posibilă preluare ar permite grupului canadian să îşi extindă prezenţa în Europa, unde grupul francez are peste 2.800 de supermarketuri şi 703 hypermarketuri, precum şi în America Latină, unde Carrefour are magazine în Argentina şi Brazilia.

Carrefour, companie care operează o gamă largă de magazine, de la mici magazine de proximitate până la hypermarketuri, are aproximativ 105.000 de angajaţi în Franţa, ceea ce face din posibila preluare a acestei companii un subiect sensibil pentru autorităţile de la Paris. Franţa s-a opus şi în trecut preluării companiilor sale de tip blue-chip de către firmele din străinătate. De exemplu, în 2005 politicienii francezi s-au opus la încercarea grupului american PepsiCo Inc. de a prelua Danone SA, iar mai recent achiziţionarea operaţiunilor din domeniul energetic ale Alstom SA de către grupul american General Electric Co. a fost aprobată numai cu condiţii stricte.

În România, Grupul Carrefour oferă clienţilor săi multiple posibilităţi de a face cumpărături, atât în cele peste 370 de magazine din ţară, cât şi prin portalul unic www.carrefour.ro şi platforma Bringo, disponibilă gratuit în Google Play şi App Store, în 24 de oraşe.