„Ca răspuns la o postare publicată de Departamentul de Stat al Statelor Unite, Autoritatea Canalului Panama, împuternicită să stabilească taxe şi alte drepturi pentru tranzitarea canalului, comunică faptul că nu a făcut nicio schimbare a acestora”, a anunţat entitatea într-un comunicat.
Autoritatea Canalului Panama (ACP), independentă prin mandat constituţional de guvernul panamez, a adăugat totuşi, pe un ton conciliant, că, pe baza unei „responsabilităţi absolute” este „disponibilă să stabilească un dialog cu oficialii relevanţi ai Statelor Unite în ceea ce priveşte tranzitul navelor de război din ţara menţionată”, scrie Agerpres.
Reacţia ACP a venit la câteva ore după ce Departamentul de Stat al SUA, într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, anunţase că „guvernul Panama a fost de acord să nu mai perceapă taxe navelor guvernului Statelor Unite ce tranzitează Canalul Panama, permiţându-i să economisească milioane de dolari pe an”.
Anunţul a stârnit imediat o mare dezbatere în Panama, mulţi considerând că neutralitatea sau suveranitatea canalului sunt ameninţate.
Tot miercuri, Pentagonul a raportat că secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a evidenţiat, în cadrul unei convorbiri purtate marţi cu ministrul panamez al securităţii publice, Frank Abrego, interesul SUA de a „asigura accesul nerestricţionat” la canal şi „menţinerea sa liber de ingerinţe străine”.
ACP îi comunicase deja duminică secretarului de stat Marco Rubio că va colabora cu marina americană pentru a „optimiza prioritatea în tranzitul navelor lor” prin calea navigabilă interoceanică, fără însă a oferi detalii.
„Autoritatea Canalului Panama l-a informat pe secretarul Rubio despre disponibilitatea sa de a lucra cu marina de război din această ţară pentru a optimiza prioritatea în tranzitul navelor sale prin canal”, a raportat ACP într-un comunicat, la scurt timp după vizita şefului diplomaţiei americane la canal, unde s-a întâlnit cu administratorul acestuia, Ricaurte Vasquez.
Preşedintele Donald Trump acuză tratamentul „nedrept” la care ar fi supuse navele americane, în pofida dovezilor furnizate de informaţiile oficiale panameze care arată că navele americane plătesc aceleaşi tarife ca restul vaselor care traversează canalul, conform tratatului de neutralitate.
Potrivit datelor furnizate recent EFE de Canalul Panama, din 1998 până la sfârşitul anului fiscal 2024 (26 de ani), dintr-un total de 373.039 de nave care au tranzitat canalul, 994 (0,3%) corespund tranzitelor navelor de război şi submarinelor marinei americane. „În această perioadă de timp, veniturile din tranzitul în acest concept au totalizat 25,4 milioane de dolari, ceea ce echivalează cu mai puţin de un milion de dolari pe an”, conform datelor furnizate agenţiei spaniole de presă.
De la inaugurarea canalului în 1914, taxa plătită de navele de război ale oricărei ţări, inclusiv ale SUA, se calculează în funcţie de cantitatea maximă de tone de apă deplasate, la fel ca pentru dragele şi docurile uscate plutitoare, în conformitate cu ACP. Această structură a taxelor este diferită de cea utilizată pentru stabilirea taxelor în cazul navelor comerciale.