Canalys: piaţa de telefoane se va contracta în acest cu peste 3% pe fondul relaţiilor tensionate dintre SUA şi China

Economica.net
04 07. 2019
woman_3362976_640_59220400

Prognoza anterioară estima vânzări de 1,417 miliarde de unități în 2019 reprezentând o creștere estimată de 1,7%. Prognoza din 2019 este mai mică cu 4,7%.

„Este important de menționat că incertitudinea pieței determină în mod clar furnizorii să accelereze anumite strategii pentru a minimiza impactul pe termen scurt și lung într-un mediu de afaceri provocator, de exemplu, schimbarea producției în țări diferite, pentru a se proteja împotriva riscului privind costurile” a declarat vicepreşedintele pentru mobilitate al Canalys, Nicole Peng. „Dar, odată cu anunțurile recente din S.U.A. cu privire la tarifele la mărfurile din mai multe țări, industria va fi afectată ceva vreme”.

Compania de cercetări de piaţă spune că Huawei este principala victimă a războuilui comercial din SUA şi China, dar şi că Samsung şi ar putea beneficia de pe urma conflictului dintre cele două state pentru a-şi creşte producţia.

„Ne aşteptăm ca mai mulţi producători majori de telefoane să aibă un avanataj pe termen scurt în timp ce Huawei este în dificultate. Samsung va fi marele câştigător datorită strategtiei sale agresive şi a capacităţii rapide de a-şi creşte producţia, cu toate că gigantul sud-coreean ar putea întâmpina dificultăţi pentru a acoperi integral golul lăsat de Huawei în piaţă”, spune Rushabh Doshi, directorul de cercetare al Canalys.

Cât priveşte piaţa de telefoane de anul viitor, Canalys este optimistă şi prezice o creștere a numărului de smartphone-uri vândute în 2020, care va reveni pe creştere şi va atinge volumul din 2017, de 1,39 miliarde de unităţi, echivalentul unei creșteri de 3,4%. Anumite regiuni se vor recupera mai repede decât altele, datorită lungimii diferite a ciclului de viață al telefoanelor.

„Oboseala smartphone-urilor și lipsa inovației semnificative sunt încă forțe majore de piață. Consumatorii stau pe telefoane mai mult timp. Dar, pe măsură ce ciclurile de viață ale dispozitivului se îndreaptă către un nou punct de echilibru, rata declinului trimestrial al vânzărilor va scădea”, a declarat directorul de cercetare Canalys, Rushabh Doshi.