Cancan dispare de la chioşcuri. Investiţiile se vor axa exclusiv pe online şi tv

Grupul CANCAN îşi reorganizează business-ul axându-şi investiţiile exclusiv pe diviziile online şi tv, astfel că tabloidul Cancan nu va mai apărea în print, iar echipa redacţională va lucra la noile proiecte.
Economica.net - vin, 03 aug. 2012, 16:41
Cancan dispare de la chioşcuri. Investiţiile se vor axa exclusiv pe online şi tv

„Noul tip de consum informaţional, rapiditatea cu care circulă astăzi informaţia, precum şi deficienţele nerezolvabile din sistemul românesc de distribuţie de presă cotidiană au dus la lipsa de perspectivă a produsului în varianta sa de print”, se arată într-un comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX, de grupul CANCAN, care anunţă că adoptă un nou model de bussiness făcând tranziţia de la print, la noi platforme de distribuţie a contentului. Echipa care a lucrat la tabloid va dezvolta divizia online şi divizia tv.

Potrivit comunicatului, după succesul înregistrat cu emisiunea CANCAN TV difuzată la Kanal D – respectiv de la o medie de audienţă a primului sezon de 1.2 % rating si 5.3% share pe publicul 18-49 de ani la o medie a celui de al doilea sezon de 2.5% rating si 8.5% share pe publicul 18-49 ani – grupul editorial intenţionează să-şi diversifice pe termen mediu producţia de conţinut pentru televiziune.

Totodată, grupul CANCAN mai precizează că site-ul www.cancan.ro a avut adeseori „recorduri absolute” pentru piaţa de media autohtonă.

„Avem planuri spectaculoase în .ro şi zona de televiziune, motiv pentru care sunt fericită că le pot face împreună cu echipa cu care am lucrat şi până acum. Nu vor fi modificări substanţiale în structura redacţională, ci doar de organizare a noului flux de lucru”, a declarat Oana Costea, redactor-şef al cancan.ro.

Online, pe iPad si pe mobil, cititorii cancan.ro vor avea acces la informaţii, dar şi la o „inedită structură de divertisment” prin intermediul platformei de programe TV, anunţă grupul.

„Lansăm un proiect complex, care practic optimizează întreaga operaţiune şi o adaptează noilor obiceiuri de consum impuse de evoluţia tehnologiei. Atât divizia online, cât şi, mai ales, divizia tv, care va produce programe noi şi nu numai, sunt cele mai eficiente şi moderne căi de a distribui conţinutul”, a apreciat Radu Budeanu, fondatorul şi proprietarul CANCAN.

Celelalte două titluri din cadrul grupului, revistele Ciao! şi Spy, organizate într-o structură separată, ca şi până acum, dar avându-l ca proprietar tot pe Radu Budeanu, vor fi editate în continuare şi în varianta tipărită.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...