Cancelarul german doreşte ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat luni preocuparea faţă de rămânerea Marii Britanii în UE, în contextul în care o dispută privind numirea viitorului preşedinte al Comisiei Europene ar fi determinat Londra să ameninţe cu ieşirea din UE, relatează AFP.
Economica.net - lun, 02 iun. 2014, 15:49
Cancelarul german doreşte ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană

‘O Mare Britanie membră sau nu a UE, acest lucru nu mă lasă indiferentă’, a declarat cancelarul german, insistând asupra necesităţii unui dialog cu Londra, în cursul unei conferinţe de presă comune cu şeful guvernului din Georgia, Irakli Garibaşvili.

Potrivit săptămânalului german Der Spiegel, premierul britanic David Cameron şi-a ameninţat partenerii europeni că va ieşi din UE dacă luxemburghezul Jean-Claude Juncker devine preşedintele Comisiei Europene.

Angela Merkel a amintit luni că susţine numirea lui Juncker, dar a subliniat importanţa de a căuta ‘cel mai înalt nivel de consens posibil’, lucru care va mai necesita timp. ‘Suntem convinşi că locul Marii Britanii este în UE’, a declarat de asemenea luni purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.

Cancelarul german şi-a exprimat vineri pentru prima dată sprijinul clar pentru Juncker, după mai multe zile de ambiguitate aparent legată de reticenţele mai multor state membre.

Angela Merkel urmează să participe pe 9 şi 10 iunie la un minisummit în Suedia cu şefii de guvern olandez, suedez şi britanic, toţi trei ostili lui Jean-Claude Juncker.

 

Te-ar mai putea interesa și
Săptămâna viitoare debutează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis. Dobânzile la lei sunt cuprinse între 7,35% și 8,35%
Săptămâna viitoare debutează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis. Dobânzile la lei sunt cuprinse între 7,35% ...
A cincea ediție a emisiunilor de titluri de stat pentru populație FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 6-16 iunie, vine cu dobânzi de până la 8,35% la emisiunile în lei și de până......
Germania – Repatrierea rezervelor de aur din SUA a devenit un subiect fierbinte pentru nemţi
Germania – Repatrierea rezervelor de aur din SUA a devenit un subiect fierbinte pentru nemţi
Siguranţa rezervei de aur a Germaniei, păstrată peste hotare şi în primul rând la New York, şi care până recent ...
DOCUMENT Autostrada Unirii A8: De ce nu mai vrea Umbrărescu să construiască loturile câștigate de la CNIR
DOCUMENT Autostrada Unirii A8: De ce nu mai vrea Umbrărescu să construiască loturile câștigate de la CNIR
Grupul UMB, cel mai mare constructor român de drumuri, cere rezilierea pe cale amiabilă a contractului pentru lotul Ditrău ...
Bancă românească pe cele mai tari monoposturi din Formula 1: Banca Transilvania a devenit partener McLaren la marele premiu al Ungariei
Bancă românească pe cele mai tari monoposturi din Formula 1: Banca Transilvania a devenit partener McLaren la marele premiu ...
Banca Transilvania devine, prin intermediul Mastercard, Partener Oficial de Cursă al Echipei McLaren Formula 1 în cadrul ...