Cancelarul Germaniei: suntem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru pătrat de teritoriu NATO împotriva atacurilor
Într-un discurs susţinut la Forumul economic est-german de la Frankfurt, la care a participat şi premierul lituanian Ingrida Simonyte, Scholz a spus că Germania a jucat un rol de prim-plan în prezenţa NATO în ţările baltice la frontiera Rusiei, care datează de aproape un deceniu.
„Şi pentru că ameninţarea din Rusia va continua, noi şi alţi aliaţi am decis anul trecut să desfăşurăm unităţi suplimentare în statele baltice şi să cantonăm acolo o întreagă brigadă permanentă în viitor”, a spus Scholz.
„Dar această schimbare în politica de securitate este necesară pentru a arăta Rusiei: suntem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru pătrat de teritoriu NATO împotriva atacurilor”, a subliniat el.
El a spus că diplomaţia poate fi încununată de succes numai de pe o poziţie de putere, adăugând că este absolut vital ca statele baltice să se poată baza pe deplin pe aliaţii NATO să le sară în apărare în eventualitatea unui atac rus.
„Iar acesta este un mesaj pentru noi. Dar este un mesaj şi pentru Rusia. Pentru că credibilitatea acestei promisiuni face de asemenea parte din calculele Rusiei”, a adăugat el.
Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat în această săptămână statele membre NATO să nu permită Ucrainei să utilizeze armele furnizate pe teritoriul Rusiei, după ce mai mulţi aliaţi occidentali au ridicat restricţiile impuse asupra utilizăriii armelor donate Kievului.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a respins vineri aceste avertismente, afirmând că Alianţa le-a auzit de multe ori înainte, şi a spus că autoapărarea nu reprezintă o escaladare.