Cancelarul Olaf Scholz, „surprins” de amploarea dependenţei companiilor de piaţa chineză

Numărul companiilor germane care au ignorat riscul de a fi prea dependente de piaţa chineză este remarcabil, a afirmat vineri cancelarul Olaf Scholz, subliniind nevoia de diversificare, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 25 nov. 2022, 14:22
Cancelarul Olaf Scholz,

„Importanţa pieţei chineze nu are nevoie de explicaţii”, dar obiectivul este să nu existe dependenţă de nicio piaţă, a declarat oficialul german într-un interviu acordat revistei Focus.

„Prin urmare, sunt surprins de cât de dependente s-au făcut unele companii de pieţele individuale şi au ignorat complet riscurile”, susţine Scholz.

Astfel de dependenţe arată că Germania trebuie să fie mai activă în domeniul materiilor prime, cum ar fi litiu şi cobalt. „Chiar şi în sectorul minier, nu ne mai putem permite să ne simţim comfortabil”, a adăugat cancelarul.

La începutul acestei luni, Scholz a devenit primul lider din G7 (principalele ţări industrializate din lume) care a vizitat China, de la debutul pandemiei de COVID-19. În timpul vizitei el s-a plâns de accesul la piaţa din China. Cancelarul a declarat atunci că a încercat să asigure condiţii de concurenţă echitabile pentru companiile din Europa.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, care le-a arătat oficialilor germani că economia este prea dependentă de energia rusă, a determinat o reexaminare a relaţiilor cu Beijingul, cu care firmele germane au relaţii apropiate, în special în domeniul producţiei.

Doar patru companii germane – Mercedes-Benz, BMW, Volkswagen şi BASF – erau responsabile pentru o treime din toate investiţiile europene în China în 2018-2021, conform unui studiu realizat de firma de cercetare Rhodium Group.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Care sunt cele opt măsuri prin care ministrul Energiei vrea să reducă prețurile la energie electrică
EXCLUSIV Care sunt cele opt măsuri prin care ministrul Energiei vrea să reducă prețurile la energie electrică
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a elaborat un set de idei, care ar urma să ia forma unui memorandum care să treacă prin Guvern, cu scopul de a reduce facturile la energie electrică....
Hertz va colabora cu Amazon pentru comercializarea de vehicule second-hand
Hertz va colabora cu Amazon pentru comercializarea de vehicule second-hand
Hertz Global Holdings a anunțat că divizia sa de vânzări auto va colabora cu platforma de vânzare Amazon Autos pentru ...
Ungaria anunţă că este gata să găzduiască întâlnirea dintre Putin şi Zelenski
Ungaria anunţă că este gata să găzduiască întâlnirea dintre Putin şi Zelenski
Ungaria s-a oferit deja de două ori să găzduiască negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina, iar oferta este încă ...
JD Vance: Europa trebuie să preia cea mai mare parte din „povara” garanției de securitate a Ucrainei
JD Vance: Europa trebuie să preia cea mai mare parte din „povara” garanției de securitate a Ucrainei
Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D. Vance, a declarat miercuri că ţările europene trebuie să îşi asume "cea mai ...