Aviz negativ pentru Cîţu la audieri. Cele mai importante declaraţii – UPDATE
Anterior declarației pe care Florin Cîțu a făcut-o în cadrul audierilor pentru poziția de Ministru al Finanțelor într-un nou Guvern Orban, ministrul Violeta Alexandru a spus la Romania TV că pensiile vor crește cu 40% de la 1 septembrie 2020. „Pensiile vor crește, sumele sunt prevăzute în buget”. „Sunt ministrul Muncii, iar rolul meu este să aplic legea. Legea este în vigoare, nu am alt mesaj decât că sunt omul care trebuie să aplice legea. Nu am alt element care să mă determine în acest moment să afirm altceva. Aşa cum este legea în vigoare, eu sunt chemată să o pun în aplicare. Nu am, de la premier, de la Ministrul Finanţelor, până în acest moment, niciun element care să mă determine să dau un semnal de rezervă faţă de prevederile legii în vigoare”, a declarat Violeta Alexandru la România TV.
Alte declarații făcute de Cîțu în fața parlamentarilor:
La rectificarea bugetară vom avea în calcul și alocația pentru copii.
Am început o investigație ca să vedem de ce companiile de stat nu au plătit dividende anul trecut.
Oficiul jocurilor de noroc e în reorganizare.
Despre ajutorul pentru TAROM şi CE Oltenia:
Avem avizul Consiliului Concurenței. Așteptăm avizul Comisiei Europene, nu îl avem încă.
Am ales un ritm gradual de reducere a deficitului. O reducere anul acesta la sub 3% ar înseamna un impact negativ. Un șoc negativ pe care nu are rost să ni-l asumăm. Reducerea graduală este un plan credibil.
Returnarea TVA se face în baza unui algoritm. Se ia de la cea mai mare scadența, la cea mai recentă. Controlul se face la toate.
Conectarea caselor de marcat la ANAF se va întâmpla în acest an.
Frații Micula au pus poprire pe conturile Romatsa, s-ar fi putut bloca traficul aerian al statului român. Referitor la rachete: îneleg că PSD lucrează cu partea care vrea să submineze parteneriatul României cu SUA.
Nu erau asigurate fondurile pentru pensii, salarii, alocații pentru copii, indemnizații de handicap.
Ministerul Finanțelor se ocupă cu alocarea bugetului și respectarea legislației în vigoare. Aplicarea Legii pensiilor ține de Ministerul Muncii, banii sunt în buget conform Legii pensiilor. Dar trebuie să înțelegem de ce nu ați prevăzut creșterea pensiilor de la 1 ianuarie, eu am prevăzut banii în buget. Să le explicați românilor de ce nu au crescut de la 1 ianuarie pensiile.
Obiectivul nostru politic îl reprezintă alegerile anticipate și locale în două tururi. Acest guvern a picat pentru că și-a asumat răspunderea pentru două tururi. Mergem pe varianta doi, alegeri anticipate. E nedrept să spuneți că amendamentele nu au fost aprobate, chiar am aprobat amendamente, am lucrat îndeaproape cu dl Năsui
Ştirea se actualizează.