Când populismul nu poartă mască de protecţie. Plafonarea preţurilor alimentelor, un dezastru şi pentru consumator şi pentru producător

S-au trezit toți cei vor să câștige acum un pic de capital politic pe seama panicii românilor în fața pandemiei coronavirusului să ceară plafonarea administrativă a prețurilor la alimenate. Oameni buni, plafonarea prețurilor, acum în România, va avea cu siguranță două efecte: anarhie în retail la pachet cu apariția pieței negre și falimentul majorității producătorilor și procesatorilor.
Vlad Macovei - joi, 19 mart. 2020, 07:39
Când populismul nu poartă mască de protecţie. Plafonarea preţurilor alimentelor, un dezastru şi pentru consumator şi pentru producător

Să pornim de la premisa că plafonarea prețului la alimente se va produce. Ce se va întâmpla? Păi în primul rând, cum implementezi și verifici aplicarea? În plină criză COVID-19 trimiți inspectorii ANAF, ANPC să verifice magazin cu magazin, piață cu piață? În toată țara? Le dai amenzi dacă îi prinzi, îi bagi la pușcărie, îi alergi pe străzi? Veți spune, păi ce care fac speculă vor da prețurile jos pentru că în rest acestea vor fi mai mici prin plafonare. Păi și dacă acolo unde prețurile sunt plafonate, și unde este respectată legea, nu găsești marfă, pentru că toți distribuitorii și producătorii vor duce marfa către piața neagră, de unde primesc un preț mai bun. Noi în România n-am fost în stare să monitorizăm câteva sute de persoane în carantină, credeți că vom monitoriza mii de magazine, în fiecare zi? Cu cine? Cu unii care iau șpagă ca să închidă ochii?

Da, în România o parte din apartul de control al administrației centrale și locale iau acum șpagă ca să închidă ochii diverse încălcări ale legii. Dacă vom avea plafonarea prețului alimentelor, vor fi și mai mulți cei care se vor lăsa mituiți, și pe sume tot mai mari. Va fi o crimă asupra poporului român, vor fi oameni care la propriu vor muri de foame, fie că pentru că nu vor găsi de mâncare, fie că alimentele vor fi prea scumpe. Specula va fi în floare, speculanții vor face avere. Gândiți-vă bine dacă doriți acest lucru!

Analizați bine ce vă spun diverși politruci inconștienți: Gata, plafonăm prețurile! Poate, zic poate, în Japonia sau în Elveția, ar merge asta, deși nu cred, dar în România, cu actuala administrație centrală și locală, cu actualele rețele de samsari milionari în euro care cotizează la partide, zero șanse, va fi trădare de țară. Chiar, v-ați gândit că poate chiar acești intermediari, care vor profita de pe urma pieței negre cu alimente, sunt cei care, culmea, doresc plafonarea prețurilor, pentru a putea începe specula?

Să mergem mai departe. Tot discursul politicianist din ultimele zile despre plafonarea prețurilor alimentelor se referă la costul final, de pe raft, plătit de consumator. Păi haideți să vedem ce se întâmplă. Un kilogram de carne de porc costă acum la poarta fermei, să zicem, 5 lei. Din cauză că nu mai avem maternități de scroafe în România, le-am pus pe butuci în urmei politici dezastruoase de gestionare a pestei porcine africane, producătorul respectiv trebuie să aducă purcei din Danemarca pentru a-i introduce în fermă, la îngrășat. Prețul purceilor din afară s-a triplat în ultimele două săptămâni. Ce face producătorul? Pune un leu, să zicem. Un leu în plus la un kilogram de carne de porc, pentru consumator, nu ar fi o tragedie.

Numai că vine abatorul și zice, hai să mai pun și eu un leu, peste adaosul meu normal de un leu. Deja în loc de 6 lei (prețul de producție plus leul “normal” al abatorului), kilogramul de carne este deja 8 lei. Mai vine și intermediarul care zice, nenică e rost de bani, e criză, mai pun și eu un leu în plus peste leul meu normal. Și în magazinul de carne de la piață, kilogramul intră astfel cu 10 lei în loc de 7 lei.

Să presupunem că comerciantul mai pune și el un leu în plus peste leul dinainte de criză. Ajungem astfel la un preț final, pe care îl plătește consumatorul, de 12 lei, în loc de 8 lei cât plătea acum două săptămâni. Și vine lumea și înjură supermarketurile, vin autoritățile și fac panarmă, circ mediatic, când retailerul a contribuit poate, cu un leu, la toată nebunia asta. Vine guvernul și zice, gata plafonăm la 8 lei. Ce se întâmplă? Să zicem că magazinul renunță la  diferența de comision, ajungem la 11 lei. De unde mai tăiem 3 lei? Să zicem că abatorul renunță, de asemenea, să crească adaosul. Ajungem la 10 lei.

Și aici apare tragedia. Intermediarul va zice eu nu tai nimic, lasă să taie producătorul. Producătorul la 4 lei kilogramul intră în faliment, nu mai crește porci, pune lacăt, nu mai plătește oameni, impozite pe salarii, TVA nu se mai generează. Sau intermediarul zice, ok, îți iau cu 6 lei cât îmi ceri dar nu mai duc spre “oficial” unde prețul este de 8 lei, plafonat, ci spre piața neagră, care va deveni majoritară, și unde o sa fac eu carnea 15 lei, că așa vor mușchii mei. Prin urmare, în loc să ai un preț majorat de 12 lei, plafonarea la 8 lei va duce la un cost real pentru populație de 15 lei. Asta înseamnă plafonarea prețurilor alimentare în România, în 2020! Citeşte integral editorialul lui Vlad Macovei despre plafonarea preţurilor produselor alimentare pe Agrointeligenţa.

Vlad Macovei este manager al publicaţiei specializate în agricultură Agrointel.ro.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...