Când reduce BNR dobânda cheie? Isărescu spune că a discutat un calendar potenţial, dar e nevoie de două luni pentru confirmarea că „inflaţia merge categoric în jos”

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a discutat un calendar potenţial de reducere a ratei dobânzii de politică monetară, dar este nevoie de două luni care să confirme că inflaţia vine categoric în jos, după creşterea din ianuarie, a afirmat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.
AGERPRES - joi, 15 feb. 2024, 13:28
Când reduce BNR dobânda cheie? Isărescu spune că a discutat un calendar potenţial, dar e nevoie de două luni pentru confirmarea că

„Mai fac un comentariu aici, pentru că înţeleg că preocupă opinia publică. Cu două prognoze de inflaţie aproape similare, din punctul nostru de vedere, deci clar în jos, şi cu obiectivul de a ne atinge ţinta (de inflaţie – n. r.) bineînţeles că am discutat şi o traiectorie sau, să nu zic prognoză, un calendar potenţial de reducere a ratei dobânzii de politică monetară. Dar, atenţie, avem acest comportament în sus din luna ianuarie. Ne trebuie cel puţin două luni care să confirme că inflaţia vine categoric în jos. Şi să nu uităm că am adoptat această politică de a lăsa lichiditatea să fie absorbită zilnic la rata de depozit la 6%, nu la 7%. Deci, practic, pentru mai mult de un an, de acolo începem să calculăm. Şi dobânzile în piaţă, IRCC-ul de mai multă vreme, dar acum şi ROBOR-ul, se situează la în jur de 6%”, a spus Mugur Isărescu, scrie Agerpres.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna ianuarie 2024 la 7,41%, de la 6,61% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,64%, cele nealimentare cu 7,36%, iar serviciile cu 10,91%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate joi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Citeşte şi

CE estimează că inflaţia a scăzut până la 9,7%, în 2023, de la 12% în 2022, în principal ca urmare a încetinirii semnificative a creşterii creditului privat şi condiţiilor monetare stricte, precum şi preţurilor mai mici la energie şi alimente.

„Exceptând o scurtă perioadă la începutul lui 2024, după unele creşteri ale taxelor indirecte, preţurile ar urma să continue să scadă de-a lungul orizontului de prognoză. Inflaţia medie anuală este prognozată să ajungă la 5,8% în 2024, pentru a încetini la 3,6% în 2025”, estimează Comisia Europeană, care avertizează însă că există riscuri pentru un proces dezinflaţionist mai gradual dacă salariile şi pensiile vor continua să crească rapid.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa de marţi, 13 februarie 2024, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an. A fost a zecea şedinţă consecutivă cu dobânda la acest nivel.

Cum a evoluat dobânda cheie în 2022, 2023 şi 2024

– 13 februarie 2024 – BNR a menţinut dobânda cheie la 7,00%.

– 12 ianuarie 2024 – BNR a menţinut dobânda cheie la 7,00%.

– 8 noiembrie 2023 – BNR a menţinut dobânda cheie la 7,00%.

– 8 octombrie 2023 – BNR a menţinut dobânda cheie la 7,00%.

– 7 august 2023 – BNR a menţinut dobânda cheie la 7,00%.

– 5 iulie 2023 BNR a menţinut dobânda cheie la 7,00%.

– 10 mai 2023 BNR a menţinut dobânda cheie la 7,00%.

– 4 aprilie 2023 BNR a menţinut dobânda cheie la 7,00%.

– 9 februarie 2023 BNR a menţinut dobânda cheie la 7,00%.

↑ 10 ianuarie 2023 BNR a majorat dobânda cheie de la 6,75%, la 7,00%.

↑ 8 noiembrie 2022 – BNR a majorat dobânda cheie de la 6,25, la 6,75%.

↑ 5 octombrie 2022 – BNR a majorat dobânda cheie de la 5,50%, la 6,25%.

↑ 5 august 2022 – BNR a majorat dobânda cheie de la 4,75%, la 5,50%.

↑ 7 iulie 2022 – BNR a majorat dobânda cheie de la 3,75%, la 4,75%.

↑ 11 mai 2022 – BNR a majorat dobânda cheie de la 3,00%, la 3,75%.

↑ 6 aprilie 2022 – BNR a majorat dobânda cheie de la 2,50%, la 3,00%.

↑ 10 februarie 2022 – BNR a majorat dobânda cheie de la 2,00%, la 2,50%.

↑ 11 ianuarie 2022 – BNR a majorat dobânda cheie de la 1,75%, la 2,00%.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...