Când se deschide Berăria Gambrinus şi cum va arăta. GALERIE FOTO

07 02. 2013
gambrinus_88979400

Hotelul Cişmigiu a fost cumpărat şi renovat de spaniolii de la Hercesa, care au deschis unitatea în luna decembrie a anului trecut. În clădirea istorică se regăsesc Institutul Cultural Spaniol Cervantes şi o librărie Humanitas. Iar de la 1 martie, va fi deschisă şi Berăria Gambrinus.

„Amenajarea locaţiei va fi gata în aproximativ două săptămâni, însă deschiderea este programată pentru 1 martie. Investiţia în amenajarea spaţiului se ridică la 150.000 de euro, iar numărul de locuri la mese şi bar este de 150. S-a dorit o amenajare a berăriei care să recreeze atmosfera interbelică prin culori şi elemente decorative. Design-ul este strict legat de istoria berăriilor Gambrinus şi de legătura lor cu familia Caragiale, cât şi de personajul regele Gambrinus, o figură istorică care se spune că a inventat berea, conform legendei, numită iniţial vinul de Flandra”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Alexandra Pop, directorul de marketing al grupului Kristal, care amenajează berăria la parterul recent renovatului hotel Cişmigiu.

Lista de preţuri nu a fost încă stabilită, dar reprezentanţii Kristal spun că acestea vor fi comparabile cu cele ale berăriilor din centrul vechi. Pe lângă portofoliul de bere, furnizat de Heineken, din care nu va lipsi berea Gambrinus, în meniu se vor regăsi şi preparate tradiţionale, care se serveau şi în vechea berărie, printre care şi faimoşii patricieni (n.r. – cârnat preparat din carne tocată de vită și fript la grătar). „Alte preparate care se vor regăsi în meniu sunt: jigo de berbec, cocoşel la frigare sau şnitelul vienez pentru care era cunoscută locaţia. Pe lângă selecţia mare de carnaţi ce acompaniaza berea, vom avea şi o varietate de plăcinte tradiţionale, ca la mama acasă”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Alexandra Pop.

Grupul Kristal, care se ocupă de amenajarea şi deschiderea Berăriei Gambrinus, mai deţine şi locaţiile Kristal Club, Beraria Maxx, Club Maxx şi Pizza Maxx.