Candy Crush Saga, cel mai jucat joc pentru mobile

Economica.net
15 05. 2013
ccspresskit_30793700

După ce recent a ajuns aplicaţia numărul 1 pe Facebook, depăşind Zynga. Candy Crush Saga şi Bubble Witch Saga, joc dezvoltat şi testat integral de românii de la studioul din Bucureşti, sunt primele şi singurele jocuri sincronizate în totalitate între platfomele Facebook şi iOS sau Android.

Platformele mobile reprezintă un pilon important pentru King datorită popularizării smartphone-urilor şi tabletelor în toate categoriile de public. De aceea, dezvoltatorul aduce jocurile exact acolo unde şi le doresc utilizatorii: oriunde şi oricând. Principalul diferenţiator dintre King şi concurenţă este sincronizarea perfectă între platforme, iar acesta este viitorul jocurilor sociale.

Nevoia de a dezvolta jocuri pentru platformele mobile a fost şi unul dintre motivele pentru care King a deschis studioul din România. Strategia King constă în lansarea de noi titluri pe platforma web.

Dintre jocurile de Facebook, cele care ajung în top primesc o versiune şi pentru platformele iOS şi Android, iar aici intră în joc românii de la King. Echipa locală se ocupă cu dezvoltarea tuturor versiunilor mobile ale celor mai de succes titluri de pe platforma Facebook. În prezent, există 4 echipe care se ocupa cu dezvoltarea a 2 noi titluri. Pe lângă acestea, studioul King din Bucureşti continuă să lucreze la Bubble Witch Saga, joc dezvoltat şi testat integral pe plan local şi la testarea Candy Crush Saga.

La începutul lunii aprilie, King a depăşit Zynga în topul dezvoltatorilor de jocuri pentru platforma Facebook. Conform Inside Social Games, Candy Crush Saga a înregistrat peste 45.5 milioane de utilizatori activi lunar şi peste 15 milioane de utilizatori activi zilnic, ajungând pe locul 1 în topul aplicaţiilor pe Facebook.