Caniculă în Bucureşti şi în 12 judeţe şi în Bucureşti, vineri şi sâmbătă – Vremea devine instabilă în Capitală, de sâmbătă seara. Cod galben de vreme instabilă în peste trei sferturi din ţară, până duminică seara
Cod galben de caniculă în Bucureşti şi în alte 12 judeţe
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de caniculă, ce vizează 12 judeţe şi Municipiul Bucureşti pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, scrie Agerpres.
Conform prognozei de specialitate, pe 29 şi 30 iulie, în vestul şi în sudul ţării valul de căldură se va intensifica. Îndeosebi în după-amiaza zilei de sâmbătă (30 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Arad, Bihor, Călăraşi, Caraş-Severin, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Satu Mare, Timiş, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.
Meteorologii precizează că sâmbătă disconfortul termic va fi ridicat, pe alocuri, şi în restul teritoriului. De asemenea, duminică (31 iulie) valul de căldură va persista local în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.
La nivelul Capitalei, în intervalul 29 iulie, ora 12:00 – 31 iulie, ora 22:00, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Începând cu seara zilei de sâmbătă (30 iulie), va creşte probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului).
Temperaturile maxime vor fi de 33 – 36 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Cod galben de vreme instabilă în peste trei sferturi din ţară, până duminică seara
Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă până duminică seara în peste trei sferturi din ţară, scrie Agerpres.
Astfel, în perioada 29 iulie, ora 12:00 – 31 iulie, ora 22:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată la deal şi la munte, local în Transilvania, Banat şi Oltenia, precum şi în noaptea de vineri spre sâmbătă (29/30 iulie) în Moldova şi nordul Dobrogei.
Pe parcursul intervalului de prognoză vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. De asemenea, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.
ANM precizează că, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată, mai ales în jumătatea de vest a ţării.