Caniculă în România. Maxime de 38 de grade – Unde va fi Cod roşu, portocaliu şi Cod galben

20 08. 2024
bucuresti 9876545678

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), marţi va fi în vigoare o avertizare Cod galben de căldură în Oltenia, jumătatea nordică a Munteniei, Dobrogea continentală, estul şi sud-estul Transilvaniei, Maramureş, precum şi cea mai mare parte a Moldovei. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade Celsius, scrie Agerpres.

Totodată, un Cod portocaliu de căldură excesivă vizează judeţe din sudul Banatului, nordul şi centrul Crişanei, din cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-estul Moldovei, sudul şi din centrul Munteniei. ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 36 şi 38 de grade şi minimele între 18 şi 23 de grade.

Pe parcursul zilei de marţi, judeţele Timiş şi Arad vor rămâne sub avertizare Cod roşu de caniculă, cu valori termice pe timpul zilei de 38 de grade Celsius, respectiv minime de la 18 la 23 de grade.

În Bucureşti, până miercuri dimineaţa, valul de căldură va persista, iar disconfortul termic va fi ridicat, cu ITU de peste 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 37 de grade, iar cea minimă între 18 şi 20 de grade.