Cantităţi record de ţiţei rusesc se îndreaptă spre India şi China – Bloomberg

27 05. 2022
Petrol Egipt

Între 74 şi 79 milioane de barili de ţiţei din Rusia (membru în grupul OPEC+, compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) s-au aflat săptămâna trecută în tranzit şi în depozite plutitoare, mai mult decât dublu faţă de nivelul de 27 milioane de barili de ţiţei în februarie, înainte de invadarea Ucrainei, arată datele analiştilor de la Kpler. Aceştia susţin că Asia a depăşit Europa, fiind pentru prima dată cel mai mare cumpărător luna trecută, iar decalajul se va adânci în mai.

Datele indică cum a fost modificat comerţul energetic global de război, în condiţiile în care Marea Britanie, SUA şi multe companii din UE au refuzat să cumpere ţiţei rusesc, forţând Moscova să caute cumpărători în Asia. India şi China au importat milioane de barili de ţiţei din Rusia, profitând de discounturile ridicate.

„Unii cumpărători interesaţi din Asia sunt motivaţi mai mult economic decât de o poziţie politică, SUA urmăresc cu atenţie achiziţiile Indiei de ţiţei rusesc, deci acest flux s-ar putea confrunta cu riscuri”, susţine Jane Xie, de la Kpler.

Cantităţile combinate de ţiţei rusesc care au ajuns la principalii cumpărători din Asia – India şi China – au atins în aprilie un nivel record, în special în urma creşterii achiziţiilor din India, apreciază Xie.

Petrolierele fac astfel călătorii mai lungi din porturile ruseşti către Asia, în loc să meargă în Europa, în mod obişnuit o călătorie dus spre China durează aproximativ două luni.

La 26 mai, era transportată pe apă o cantitate de aproximativ 64,3 milioane de barili de ţiţei din Rusia, faţă de 24,7 milioane de barili de ţiţei la finalul lunii februarie, arată datele Kpler.