Cantităţile de deşeuri colectate selectiv şi reciclate în România sunt extrem de modeste pentru o ţară membră UE – ministrul Mediului
Prezent la Conferinţa Regională „Reciclăm în România”, Fechet a spus că printr-o amplă campanie de informare şi educare, derulată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la nivel naţional, se urmăreşte responsabilizarea populaţiei cu privire la colectarea separată a deşeurilor.
„‘Reciclăm în România’ este o campanie de conştientizare, prima de altfel de această natură, finanţată şi derulată de către Ministerul Mediului pentru că, dincolo de foarte multe neajunsuri care ne-au condus spre această nefericită cifră, de care nu scăpăm de ani de zile, 12%, 13%, 14% cantităţi de deşeuri colectate selectiv şi reciclate, sume extrem de modeste pentru o ţară membră a Uniunii Europene, însă, pe lângă multe probleme pe care putem să le gestionăm, problema comunicării cu cetăţenii ne-a ieşit în evidenţă în studiile sociologice pe care le-am făcut şi mare parte a cetăţenilor spun că ar face un efort suplimentar dacă ar fi bine instruiţi. Cu alte cuvinte, nu doar primarul trebuie să pună la dispoziţie un serviciu de colectare selectivă adecvat, nu doar salubristul are sarcina de a colecta pe fracţii, de a colecta la timp şi de a avea un tarif rezonabil, nu doar Ministerul Mediului şi Garda de Mediu pricepută de altfel în a amenda, însă şi cetăţenii trebuie să înţeleagă în primul rând ce au de făcut şi trebuie să se conformeze. (…) Vom testa din punct de vedere sociologic eficienţa campaniei noastre, avem studii care ne prezintă situaţia de la care pornim şi o să avem studii care ne vor prezenta situaţia la care vom ajunge după ce terminăm toată această campanie”, a afirmat ministrul Mediului, la deschiderea conferinţei.
El a subliniat, totodată, importanţa efectuării de investiţii în domeniul colectării selective şi reciclării deşeurilor.
„Pe lângă conştientizare, fără îndoială e nevoie de investiţii masive în continuare, fie că discutăm despre infrastructura de colectare, fie că discutăm despre instalaţii complexe de depozitare, (…), digestoare, de staţii de sortare şi aşa mai departe, există noi şi noi tehnologii. Cine şi-ar fi imaginat acum 20 de ani că mare parte din localităţile din România nu aveau contract de salubrizare, fiecare se descurca aşa cum putea, mai pe la marginea satului, mai la râpă, mai într-o pădure. Dar cine îşi imagina atunci că va veni ziua când printr-un buget guvernamental investim, spre exemplu 1,2 miliarde de euro nu doar în centre pentru aport voluntar de deşeuri, dar în insule digitalizate, aceste sisteme care nu doar că vor ajuta la colectarea separată, dar vor reuşi să digitalizeze acest proces, mergând până la identificarea persoanei care debarasează acele deşeuri şi până la cântărirea deşeurilor respective şi bineînţeles că nu e suficient să ai toate aceste cifre, mai trebuie să le integrezi într-un sistem şi să tragi nişte concluzii”, a mai spus Mircea Fechet.
Conform Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, instituţia derulează, din decembrie 2022, cea mai amplă campanie de informare ce îşi propune să schimbe comportamentul cetăţenilor, astfel încât separarea deşeurilor să devină un demers firesc în majoritatea familiilor din România.
Conferinţa desfăşurată la Constanţa, a patra din seria celor opt care se vor desfăşura în această vară, are ca scop o mai profundă înţelegere a importanţei şi beneficiilor colectării separate a deşeurilor, precum şi a rolului cheie pe care unităţile administrativ-teritoriale îl au în acest proces.