Capacități regenerabile de 500 MW finanțate prin PNRR sunt în funcțiune sau în teste – Burduja

Capacitățile în eolian și fotovoltaic finanțate din bani europeni prin PNRR care sunt acum în funcțiune sau în teste au ajuns la 500 MW.
Mihai Nicuţ - mar, 18 mart. 2025, 12:45
Capacități regenerabile de 500 MW finanțate prin PNRR sunt în funcțiune sau în teste – Burduja

“O veste în premieră: deja din fondurile PNRR avem puse în funcţiune sau în teste parcuri solare şi eoliene de peste 500 MW. Iar până la jumătatea anului viitor ne propunem să ajungem, doar din acel apel, la proiecte finalizate de peste 1300MW. Avem cu toţii nevoie de energie pentru o nouă Românie. Toate aceste investiţii, fără precedent după 1989, înseamnă şansa românilor să aibă facturi mai mici şi şansa mediului economic să fie mai competitiv. Iar România trebuie să treacă de la o ţară dependentă de importuri energetice, în cele mai multe zile, la un mare exportator de energie şi securitate la nivel regional”, a scris Burduja pe facebook.

Potrivit acestuia, în prezent se află în lucru proiecte de dezvoltare pentru noi capacităţi de producţie: 10.000 MW solar şi eolian; 3500 MW gaz; 2200 MW nuclear; 500 MW hidro (centralele începute); 1000 MW stocare în baterii.

Burduja a făcut aceste declarații într-o postare pusă pe facebook azi, într-una din puținele zile în care regenerabilele (în speță eolienele, azi), asigură integral consumul țării în orele de vârd, ba chiar permit și exportul.

„Azi dimineaţă, la un consum relativ mare, de peste 7000 MW, România îşi asigura tot necesarul de energie electrică din producţia proprie. Ba chiar exportam câteva sute de MW. La această oră, exportăm peste 1400 MW, iar centralele eoliene produc din nou o treime din toată energia ţării noastre.

Ce contează în acest tablou? Echilibrul. Avem un mix energetic echilibrat şi divers, iar asta înseamnă securitate energetică. Vedem aportul bateriilor, deja tot mai consistent. Pe hidro, producţia este ceva mai bună decât în perioada recentă, chiar dacă avem în continuare secetă. Nuclearul îşi face treaba, ca de obicei, iar din 2027 Unitatea 1 intră în retehnologizare pentru până la doi ani, conform calendarului. Combustibilii fosili contează în continuare, atât gazul, cât şi cărbunele, şi asigură energie în bandă, în total aproape 30% din mixul de producţie”, a spus Burduja.

Te-ar mai putea interesa și
Răsturnare de situație în conflictul Iran-Israel. Iranul vrea intervenția SUA. Israel anunță Apocalipsa
Răsturnare de situație în conflictul Iran-Israel. Iranul vrea intervenția SUA. Israel anunță Apocalipsa
Iran ar încerca să obțină intervenția Statelor Unite ale Americii (SUA) pentru stoparea conflictului în care se află cu Israel, potrivit unor surse. În același timp, Israel anunță clar că......
Ne așteaptă o săptămână cu creșteri de prețuri la carburanți
Ne așteaptă o săptămână cu creșteri de prețuri la carburanți
Conflictul dintre Israel și Iran, care a dus deja la creșterea cotațiilor globale ale petrolului, se va vedea cu siguranță ...
Semn de criză? Bursa pierde peste 9 miliarde de lei din capitalizare în doar o săptămână
Semn de criză? Bursa pierde peste 9 miliarde de lei din capitalizare în doar o săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 9,02 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,27%, în această săptămână, ...
Nicolas Sarkozy a fost exclus din Legiunea de Onoare ca efect al condamnării sale pentru corupție
Nicolas Sarkozy a fost exclus din Legiunea de Onoare ca efect al condamnării sale pentru corupție
Nicolas Sarkozy a fost exclus din Legiunea de Onoare în urma condamnării sale, devenită definitivă, la un an de închisoare ...