Capitala Belgiei, în a doua zi de alertă teroristă maximă. Metroul şi şcolile rămân închise şi luni

Economica.net
22 11. 2015
498137514_13595900

Unul dintre cei căutaţi este belgianul de origine marocană Salah Abdeslam, participant la atacurile de la Paris şi care apoi a revenit la Bruxelles, unde se ascunde de nouă zile. Se presupune că iniţial el a dorit să se sinucidă la Paris detonând o centură cu explozivi, la fel cum au procedat alţi 7 participanţi la acele atacuri, dar ar fi renunţat cel puţin pentru moment la această idee, pe care ar putea să o pună în practică la Bruxelles.

‘Urmărim situaţia minut cu minut. Nu are niciun rost să ascundem ceva. Ameninţarea este reală, dar facem totul zi şi noapte pentru a face faţă’, a declarat sâmbătă ministrul belgian de interne, Jan Jambon. El a precizat că duminică după-amiază Consiliul naţional de securitate va face o reevaluare a situaţiei, iar alerta teroristă, aflată acum la nivelul maxim, va fi reconsiderată numai atunci când ameninţarea va diminua. Pe lângă eventuala redeschidere a metroului, trebuie luată o decizie şi în ceea ce priveşte şcolile, o problemă importantă fiind şi funcţionarea centrelor comerciale ce sunt închise de sâmbătă.

Potrivit unui responsabil al poliţiei, s-a decis închiderea centrelor comerciale şi a metroului întrucât teroriştii kamikaze atacă de obicei zonele aglomerate, dar şi pentru a facilita acţiunile de căutare desfăşurate de poliţie şi armată, forţele acestora fiind acum vizibile pe străzile din Bruxelles.

O nouă evaluare a situaţiei de securitate va fi făcută luni după-amiază.

Până atunci, însă, staţiile de metrou şi şcolile din Bruxelles vor rămâne închise şi luni din cauza ameninţărilor serioase şi iminente de atentate în capitala Belgiei, a anunţat duminică prim-ministrul Charles Michel, potrivit AFP.

‘Se face tot posibilul pentru a reveni la o situaţie normală, ne asumăm responsabilităţile’, a spus premierul belgian.

Nivelul de alertă teroristă a fost menţinut la maximum – ameninţare serioasă şi iminentă, nivelul 4 – duminică seara pentru zona Bruxelles-ului.

‘Ameninţarea este considerată drept una serioasă şi iminentă. Restul ţării rămâne la nivelul 3 (ameninţare posibilă şi aparentă). Situaţiile de care ne temem sunt atentate similare celor de la Paris, cu mai mulţi indivizi, cu atacuri în mai multe locuri şi cu potenţiale ţinte în locuri foarte frecventate’, a afirmat premierul Charles Michel.

Avertisment şi din partea Ministerului Afacerilor Externe din România

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că Guvernul belgian a decis menţinerea nivelului de alertă teroristă la nivelul maxim pentru Bruxelles, 4 pe o scară de 1 la 4, ceea ce semnifică ‘o ameninţare serioasă şi iminentă’, a informat duminică MAE.

‘Staţiile de metrou rămân închise, trenurile periurbane suspendate, astfel că, din cauza lipsei mijloacelor de transport în comun, în cursul zilei de luni, 23 noiembrie 2015, şcolile şi universităţile din Bruxelles vor fi închise. Se recomandă locuitorilor capitalei belgiene să evite locurile cu o concentraţie mare de oameni, cum ar fi concerte, evenimente majore, gări, aeroporturi, transportul în comun şi centrele comerciale aglomerate’, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă să se consulte pagina de Internet www.mae.ro – http://www.mae.ro – şi reaminteste faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinatate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (disponibilă gratuit în ‘App Store’ şi ‘Google Play’), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.