Capitalizarea de piaţă a grupului PSA a depăşit-o pentru prima dată din 2009 pe cea a Renault
Miercuri, acţiunile PSA au înregistrat la Bursa de la Paris cel mai ridicat avans din 2011, iar capitalizarea de piaţă a grupului a ajuns la aproape 21,5 miliarde de euro (25,1 miliarde de dolari), faţă de 21,3 miliarde de euro în cazul Renault, care va raporta vineri rezultatele financiare din primul semestru al anului.
În martie 2017, PSA a acceptat să achiziţioneze Opel cu 2,2 miliarde de euro (2,4 miliarde de dolari), de la General Motors.
Surprinzându-i pe analişti, PSA a anunţat că nou achiziţionata divizie a înregistrat profit în primul semestru din 2018, după două decenii de pierderi la General Motors.
Anul trecut, grupul PSA a vândut 3,63 milioane de vehicule, în timp ce Renault a livrat 3,76 milioane de unităţi.
Renault este o companie mult mai mare decât PSA deoarece deţine o participaţie semnificativă la grupul nipon Nissan, care controlează alt producător auto din Japonia, Mitsubishi Motors. Împreună, cei trei producători auto au vândut pe plan global 10,61 milioane de vehicule în 2017.
PSA Peugeot Citroen a anunţat creşterea semnificativă a profitului şi a venitului, în urma achiziţionării Opel.
În primele şase luni din acest an profitul net al PSA a urcat la 1,48 miliarde de euro (1,73 miliarde de dolari), în timp ce veniturile au înregistrat un avans de 40%, la 38,6 miliarde de euro, în timp ce analiştii previzionau un câştig de 1,36 miliarde de euro, la venituri de 38,49 miliarde de euro.
Profitul Opel a urcat la 502 milioane de euro în primul semestru din 2018, în timp ce marja de profit a ajuns la 5%.
Profitul operaţional al grupului PSA aproape s-a dublat în primele şase luni din acest an, la 3,02 miliarde de euro, în timp ce analiştii se aşteptau la 2,33 miliarde de euro
PSA şi-a menţinut estimările pentru acest an, când piaţa auto europeană ar urma să se menţină stabilă în timp ce în America Latină este aşteptată o creştere a vânzărilor de 4%, în Rusia de 10% şi în China de 2%.
Luna aceasta, grupul auto francez Renault a anunţat că în primul semestru a vândut un număr record de 2,067 milioane vehicule la nivel mondial, în creştere cu 9,8% în ritm anual, graţie revenirii pieţelor din Rusia şi America Latină precum şi unei cereri solide în Europa.
Grupul a precizat că mărcile Renault şi Dacia au stabilit fiecare un record de vânzări semestrial, 1,378 milioane pentru marca Renault şi 378.095 vehicule vândute la nivel global pentru marca Dacia.
În Europa, marca Dacia a înregistrat un record semestrial de vânzări, cu 281.225 vehicule înmatriculate (în creştere cu 14,6%) şi o cotă de piaţă record de 2,9% (în creştere cu 0,3 puncte). Această creştere se datorează performanţelor înregistrate de Sandero 2 şi noului Duster, care a înregistrat 63.900 de înmatriculări în şase luni.
Pe regiuni, vânzările din Europa au crescut cu 4,4% până la 1,07 milioane de unităţi în prima jumătate a anului, depăşind creşterea de 2,8% înregistrată la nivelul întregii pieţe auto. Ritmul de creştere a vânzărilor a depăşit 15% în regiunea Eurasia, care include Rusia, şi 18% în America Latină.
De asemenea, Renault şi-a îmbunătăţit previziunile pentru anul 2018, când piaţa auto mondială ar urma să înregistreze o creştere de 3%, faţă de un avans de 2,5% cât estima anterior. Piaţa europeană ar urma să crească cu 1,5%, faţă de 1% anterior. În acest context, grupul intenţionează să profite în 2018 de gama sa reînnoită recent, cu modele precum noul Duster, pentru a continua să-şi crească vânzările în toate regiunile.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.