CAR-urile se confruntă cu exces de lichiditate pe fondul reticenţei membrilor de a se împrumuta
‘Oamenii nu au curaj să se împrumute şi nu au curaj să se angajeze în împrumuturi mai mari. Ei de regulă merg pe împrumuturi la un an, deşi noi putem să le acordăm împrumuturi până la patru ani, dar sunt puţini aceia care se angajează în împrumuturi pe patru ani şi la o valoare mai mare. Din acest motiv ne confruntăm cu un exces de lichiditate şi nu avem curajul să folosim excesul acela pe piaţă pentru că randamentul este scăzut la bănci’, a precizat Marioara Dună, prezentă la a cincea ediţie a Conferinţei Naţionale a Economiei Sociale.
Potrivit acesteia, reticenţa membrilor în a lua împrumuturi a început să se manifeste din perioada crizei economice, dar pregnant se simte în ultimii doi ani. Pe de altă parte, o altă problemă o reprezintă faptul că băncile nu mai garantează depozitele caselor de ajutor reciproc.
În context, Marioara Dună susţine că CAR-urile se vor orienta spre titluri de stat, dar şi spre lărgirea bazei de membri.
Potrivit sursei citate, în sistemul Uniunii Naţionale a CAR la data de 30 iunie 2015 funcţionau 1.692 case de ajutor reciproc, cuprinzând 1.012.196 membri, mai mulţi cu 20.079 membri decât la sfârşitul anului 2014. Numărul caselor de ajutor reciproc a scăzut cu 66 case faţă de 31 decembrie 2014, ca urmare a procesului de comasare, fuziune şi lichidare ce a avut loc în această perioadă.
Capitalurile proprii ale CAR sunt de 535,58 milioane de lei, reprezentând circa 18% din totalul activelor, dintre care rezerve statutare şi de risc 434,63 milioane de lei, reprezentând o pondere de 81,15% din capitalurile proprii.
Fondurile sociale ale membrilor sunt în valoare de 2,313 miliarde de lei la data de 30 iunie 2015. Valoarea împrumuturilor acordate membrilor CAR în semestrul I 2015 a atins nivelul de 1,328 miliarde de lei, reprezentând o creştere cu 7,42% faţă de luna iunie 2014 şi 53,63% din valoarea împrumuturilor acordate în anul 2014. Ponderea împrumuturilor neperformante, trecute în contul de debitori reprezintă 2,01% din totalul împrumuturilor înregistrate la data de 30 iunie 2015.