Restricţii în Bucureşti – Noile reguli ce intră în vigoare de luni

07 03. 2021
inchis_7654345_99544500

Noi restricţii în Bucureşti.  De mâine, 8 martie 2021, se aplică noi măsuri în Capitală, pentru următoarele 14 zile, a decis, în şedinţa de duminică, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în şedinţa de duminică, intrarea în scenariul roşu, începând din data de  08.03 .2021, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile.

Rata de incidenţă la care s-au referit autorităţile este cea de 3,05, înregistrată încă de vineri. Sâmbătă, incidenţa cumulată era deja 3,12 la mie.

– Activitatea în interior a restaurantelor, pub-urilor, barurilor este interzisă.

– Terasele rămân deschise.

– Sălile de jocuri de noroc vor fi închise, cu excepţia celor ale Loteriei Române unde se vor vinde bilete pentru extragerile Loteriei Române.

-Unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea cu prezența fizică pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, dar și clasele terminale ale școlilor profesionale. Preşcolarii şi clasele I-IV vor putea merge fizic la cursuri.

– Prin rotație, câte jumătate dintre elevii unei clase vor veni la școală câte 14 zile.

– Este interzisă organizarea și desfășurarea activității cu publicul in cadrul cinematografelor, instituliilor de spectacole și/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in;

– Se interzice activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, cu excepția deservirii persoanelor cazate in interiorul acestor unități;

-Este interzisă organizarea și desfășurarea in aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

-Este permisă prepararea, comercralizarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice in spațiile special destinate dispuse in exteriorul clădirilor, in aer liber, precum și in spaliile publice dacă au un tavan și un singur perete cu asigurarea unei distan{e de minimum 2 metri intre mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă, sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun aI ministrului sănătății, ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului qși al pregedintelui Autorității Nalionale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

-Este permisă organizarea cu prezenţa fizică a simultării examenelor naţional, a examenelor pentru anii terminali şi a orelor remediale pentru toate clasele

”Este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise”, se mai arată în decizia CMBSU.

Municipiul Bucureşti a ieşit din scenariul roşu în 25 ianuarie.

Ştirea se actualizează.

Ministerul Educaţiei: Orele remediale incluse în programul „Şcoală după şcoală”, remunerate cu 100 lei/oră brut

Activităţile remediale prestate de cadrele didactice, la nivelul unităţii de învăţământ, în cadrul programului naţional pilot de tip „Şcoală după şcoală”, vor fi remunerate cu suma de 100 lei/ oră – tarif brut, se arată într-un ordin emis de ministrul Educaţiei pentru completarea normelor metodologice de aplicare a programului pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv.

Conform unui comunicat al Ministerului Educaţiei, programul orar al activităţilor remediale se va stabili la nivelul unităţii de învăţământ, de către cadrul didactic, cu consultarea elevilor şi a părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora.

„Activităţile de învăţare remedială desfăşurate în cadrul programului naţional pilot de tip „Şcoală după şcoală”, prestate de cadrele didactice, sunt remunerate cu suma de 100 lei/ oră – tarif brut”, se arată în ordin.

Ordinul ministrului mai prevede flexibilizarea programului pentru activităţile remediale prin faptul că şcolile vor avea posibilitatea să organizeze programul fără o aprobare a inspectoratului şcolar şi sprijinul elevilor pentru a urma programul remedial în şcoala în care sunt înmatriculaţi, fiind considerate, din oficiu, unităţi organizatoare, toate unităţile de învăţământ în care se poate organiza cel puţin o grupă de elevi.

Potrivit comunicatului ministerului, ordinul stabileşte cuprinderea în program, necondiţionată de termene, a elevilor, într-un mod continuu şi adaptat nevoilor acestora.

Părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor vor putea depune solicitările de cuprindere a acestor elevi în program, în mod continuu, până la data de 25 ale fiecărei luni.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a informat, sâmbătă seară, că peste 225.000 de elevi au fost înscrişi pentru participarea la orele remediale, care se vor putea organiza în forma fizică în toate şcolile din localităţile în care rata de incidenţă COVID-19 este mai mică de 6 la mie, adică nu sunt carantinate.

Ministrul Educaţiei a precizat că potrivit datelor centralizate vineri din comunicările inspectoratelor şcolare judeţene, au fost înscrişi pentru ore remediale 75.000 de elevi în învăţământul primar, 60.000 în învăţământul gimnazial şi 90.000 în învăţământul liceal.

Câmpeanu a subliniat că potrivit modificărilor aduse sâmbătă ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii referitor la măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică, orele remediale se vor ţine cu măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologic „indiferent de scenariu, indiferent de clasă”, în şcolile din localităţile care nu sunt carantinate, adică incidenţa este de sub 6 la mia de locuitori.

„Este permis accesul elevilor în cadrul programului naţional de recuperare, orele remediale, indiferent de scenariu, indiferent de clasă, este permisă prezenţa fizică. Acesta este un lucru absolut esenţial, pentru că aşa cum am spus, ceea ce s-a pierdut din cauza predării online nu poate fi recuperat tot prin predare online, este nevoie de prezenţă fizică, iar acest ordin de ministru de astăzi permite prezenţa fizică a elevilor care susţin orele de recuperare indirent de clasă, indiferent de scenariu, până la 6 la mie”, a declarat ministrul Cîmpeanu, la postul Antena 3.

De asemenea, ministrul Câmpeanu a mai arătat că şi la aceste ore remediale se vor respecta normele de prevenţie anti-COVID-19 prevăzute pentru şcoli.

Conform ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Ministrului Sănătăţii nr. 3459/280/06.03.2021, publicat sâmbătă de Ministerul Educaţiei, „este permisă organizarea cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a:
simulărilor examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali; evaluărilor naţionale; orelor remediale pentru toate clasele”.

Totodată, conform ordinului Ministerului Educaţiei care stabileşte metodologia orelor remediale, iar activităţile propriu-zise vor începe din 8 martie.

Elevii pentru care sunt organizate orele de recuperare sunt cei care nu a avut acces sau au avut acces deficitar la activităţile educaţionale desfăşurate prin intermediul tehnologiei şi al internetului; se află în situaţie de corigenţă la sfârşitul semestrului I al anului şcolar 2020-2021 sau au situaţia şcolară neîncheiată la cel puţin o disciplină; au nevoie de această activitate având în vedere rezultatele şcolare obţinute în semestrul anterior sau la evaluarea iniţială de la începutul semestrului II.