Carantină în orașul Timişoara – probabilitate enunţată de noul primar, Dominic Fritz

Noul primar al orașului Timișoara a declarat, în conferință de presă, că este puțin probabilă evitarea unei carantinări a orașului și a zonei sale periurbane.
Economica.net - mar, 03 nov. 2020, 10:28
Carantină în orașul Timişoara – probabilitate enunţată de noul primar, Dominic Fritz

„Asta înseamnă că intrăm într-un scenariu de creștere exponențială și trebuie să spun că, din păcate, este puțin probabil că vom putea evita o carantinare a orașului și, de fapt, a întregii zone periurbane. Ieri (luni – n.r.), DSU, prin domnul secretar de stat, a dat o comunicare ca localitățile care depășesc rata de infectare de 6 cazuri la mia de locuitori ar trebui să trimită analiza privind impunerea măsurii de carantină sau justificarea pentru neinițierea carantinării. Asta înseamnă că o să fim confruntați foarte curând cu această decizie”, a spus Fritz, într-o conferință de presă, citat de HotNews.ro

„Scopul principal trebuie să fie ca la sfârșitul lui decembrie să putem sărbători un Crăciun cât de cât normal și să salvăm cât mai multe vieți posibil. Dacă privim cifrele în față, atunci dacă realizăm că oricum la un moment dat o să trebuiască să carantinăm zona metropolitană Timișoara. Poate e mai bine decât mai târziu, pentru că bineînțeles, cu fiecare zi ce cresc infectările este mai greu să le limităm”, a mai spus Fritz.

Incidenţa cumulată a numărului cazuri de Covid-19, din ultimele 14 zile, la mia de locuitori e de 4,56 în judeţul Timiş, arată datele comunicate marţi, 3 noiembrie, de Grupul de Comunicare Strategică.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 318 cazuri noi de infectate cu noul coronavirus în judeţul Timiş, potrivit datelor transmise la 3 noiembrie de GCS.

De la debutul epidemiei de Covid-19 până la data de 3 noiembrie, ora 13:00, avem peste 9.900 de oameni care s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus în judeţul Timiş. 

Te-ar mai putea interesa și
Mai multe state din UE, printre care și România, cer Comisie Europene separarea Politicii Agricole Comune de restul politicilor comunitare și o finanțare generoasă a acesteia
Mai multe state din UE, printre care și România, cer Comisie Europene separarea Politicii Agricole Comune de restul politicilor ...
Un grup de state membre ale UE, inclusiv România, a solicitat Comisiei Europene o Politică Agricolă Comună (PAC) "bine finanţată şi cu personalitate juridică şi instituţională proprie",......
Banca Transilvania și Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1
Banca Transilvania și Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D'Italia 2025 alături ...
Anunț pentru toți clienții Electrica Furnizare, notificare trimisă. Ce se întâmplă cu prețurile din facturi
Anunț pentru toți clienții Electrica Furnizare, notificare trimisă. Ce se întâmplă cu prețurile din facturi
Electrica Furnizare, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din România, trimite notificări clienților ...
Lenovo lansează noua ofertă de soluții de securitate ThinkShield Solutions, destinat protecției IMM-urilor și școlilor
Lenovo lansează noua ofertă de soluții de securitate ThinkShield Solutions, destinat protecției IMM-urilor și școlilor
Lenovo a lansat ThinkShield Solutions, o ofertă de securitate concepută să asigure protecția întreprinderilor mici și ...