Cărbunaru: Guvernul lucrează la cadrul legal privind stimulente pentru profesorii debutanţi şi cei din zone defavorizate

Guvernul lucrează, în acest moment, la actele normative care să ofere cadrul legal oferirii unor stimulente profesorilor debutanţi şi cadrelor didactice din zonele defavorizate, în sensul solicitărilor sindicatelor, şi, de asemenea, a asumat un calendar concret pentru noua grilă a salarizării, care să regăsească educaţia ca fiind o prioritate, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
AGERPRES - mar, 23 mai 2023, 15:13
Cărbunaru: Guvernul lucrează la cadrul legal privind stimulente pentru profesorii debutanţi şi cei din zone defavorizate

Acesta a făcut precizările, marţi, la Palatul Victoria, într-o conferinţă de presă la finalul întâlnirii pe care prim-ministrul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, au avut-o cu reprezentanţii reprezentanţii asociaţiilor de părinţi şi elevi pe fondul grevei generale declanşată de personalul din sistemul de învăţământ.

„Disponibilitatea la dialog a Guvernului a continuat, a inclus, dacă vreţi, în acest sens, şi asociaţiile de părinţi sau structurile reprezentative ale elevilor. Domnul prim-ministru a avut ocazia să prezinte direct ceea ce a prezentat şi sindicatelor şi a prezentat, de asemenea, şi public, legat de angajamentele concrete ale Guvernului, atât în privinţa solicitării sindicatelor de a veni în sprijinul debutanţilor şi a cadrelor didactice din zonele defavorizate, care urmează să primească stimulente, şi Guvernul în acest moment deja lucrează la actele normative care să ofere cadrul legal oferirii acestui sprijin. Plata integrală pentru anexa 8, personalul nedidactic, dar şi celelalte categorii de personal, tocmai pentru a duce la un nivel unitar aplicarea legii actuale a salarizării şi, desigur, un calendar concret pentru noua grilă a salarizării, care să regăsească educaţia ca fiind o prioritate, ceea ce este un angajament, de asemenea, anunţat public al actualului Guvern, dar şi al viitoarei formule de guvernare, cu un program care să includă pe primul loc educaţia ca prioritate”, a afirmat Cărbunaru.

Acesta a subliniat că garanţia suplimentară a implementării acestor măsuri care să stimuleze atât intrarea în sistemul de învăţământ, dar şi menţinerea în interior a cadrelor didactice, este făcută prin noua lege a salarizării, în care Educaţia este prioritară.

„Şi prin grila nou instituită se garantează, practic, statutul pe care, inclusiv sindicatele din Educaţie îl solicită acum a fi recunoscut. Cum se va întâmpla acest lucru ? Există deja asumarea publică la nivelul Guvernului şi la nivelul coaliţiei. Este un grup de lucru de la Ministerul Muncii care deja integrează grilele de salarizare de la toate liniile bugetare, începând cu zona educaţiei. Până la 15 iulie, acest proces este finalizat, urmând ca prin dialog, până la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară de toamnă, această nouă lege a salarizării, care să elimine atât discriminările din sistem în interiorul fiecărei linii, dar şi între ele, să poată oferi fiecăruia ceea ce în mod corect, în societate, trebuie a fi recunoscut, începând cu zona educaţională. Discuţiile care se poartă acum sunt legate de încrederea pe care sindicatele din educaţie consideră că ar trebui să o regăsească în ceea ce Guvernul aşează şi de aceea, prin dialog, se poartă acest schimb de opinii, pentru a putea ajunge la o concluzie, fără însă a afecta procesul educaţional şi mai ales dorinţa copiilor de a merge la şcoală şi nevoia lor”, a afirmat Cărbunaru.

Totodată, el a subliniat eforturile Guvernului pentru Educaţie, într-o perioadă plină de provocări.

„Încercăm să explicăm cu bună credinţă şi cu argumente eforturile acestui Guvern într-o perioadă de război la graniţă, de criză economico-financiară, de lanţuri de aprovizionare afectate, de creşteri de preţuri la gaze naturale şi la energie electrică, toate necesitând resurse bugetare pentru a proteja economia şi pentru a proteja în special cetăţenii vulnerabili. În toată această perioadă, Executivul înţelegând să ofere resurse suplimentare, inclusiv educaţiei. Vă reamintesc, în 2022 sunt două miliarde de lei adăugaţi în buget pentru educaţie, şase miliarde adăugaţi pentru bugetul acestui an. Există nu doar o preocupare şi nu doar promisiuni, există acţiune concretă a acestui Guvern pentru a sprijini dinamica optimă a sistemului educaţional. Există revendicări legitime ale cadrelor didactice şi nedidactice, şi acestea, prin dialog, se pot rezolva. Acesta este mesajul nostru pentru părinţi”, a afirmat Cărbunaru

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...