Carburanții auto se vor scumpi semnificativ în România, în urma politicii Comisiei Europene

Planul Comisiei Europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din UE cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, prezentat recent, va avea un efect direct asupra prețurilor la benzină și motorină plătite de consumatorii europeni, deci și cei din România. Am putea plăti în plus chiar și 60 de bani pe litrul de carburant.
Mihai Nicuţ - vin, 18 sept. 2020, 18:31
Carburanții auto se vor scumpi semnificativ în România, în urma politicii Comisiei Europene

În 17 septembrie, Comisia Europeană a prezentat o modificare a propunerii de lege europeană a climei, pentru a include obiectivul de reducere a emisiilor cu cel puțin 55 % până în 2030 ca etapă preliminară către atingerea obiectivului de neutralitate climatică până în 2050; o creștere față de țintele anterioare. Comisia “a definit propunerile legislative care urmează să fie prezentate până în iunie 2021 pentru a pune în aplicare noul obiectiv, inclusiv: revizuirea și extinderea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii; adaptarea Regulamentului privind partajarea eforturilor și a cadrului privind emisiile aferente exploatării terenurilor; consolidarea eficienței energetice și a politicilor în materie de energie din surse regenerabile și consolidarea standardelor privind emisiile de CO2 pentru vehiculele rutiere”, după cum aflăm dintr-un comunicat al Executivului Comunitar.

Foarte aplicat, pe lângă noi standarde de emisii pentru motoarele termice ale autovehiculelor, politica europeană va viza integrarea transportului rutier în schema certificatelor de carbon, adică se va plăti inclusiv pentru poluarea produsă de combustibilul ars de autoturisme. Lucrurile vor fi definitivate cel mai probabil vara viitoare.

Pe scurt, producătorii de carburanți (companiile petroliere) ar urma să plătească certificate de carbon pentru carburanții produși și vânduți în piață, atât transportatorilor de mărfuri cât și șoferilor de autoturisme. Potrivit publicației Transport&Environment, cum, în momentul de față, în medie un litru de carburant auto emite 2,5 kilograme de CO2 când este ars, la un preț al carbonului de 25 de euro pe tonă, prețurile carburanților auto vor crește cu circa 6 cenți, adică undeva la 30 de bani pe litru, la cursul leu-euro actual. Estimarea de 25 de euro/tonă este însă oricum destul de conservatoare, în condițiile în care, săptămâna trecută, prețul certificatului de carbon a ajuns la 30 de euro.

În scenariul, absolut previzibil din cauza noii politici a Comisiei, în care carbonul va ajunge în viitor la un preț de 50 de euro pe tonă, din acest motiv carburanții auto se vor scumpi cu circa 12 cenți, ceea ce înseamnă 60 de bani pe litru, la cursul valutar de acum.

În plus, la nivelul Comisiei se mai discută și despre o modificare a politicii de taxare, ceea ce ar putea conduce la o creștere a accizelor minime la carburanți, de unde ar putea rezulta o nouă creștere de preț.

În România se consumă anual peste cinci miliarde de litri de carbranți auto, asigurați atât din producția celor trei rafinării locale, Petromidia (Rompetrol), Petrobrazi (Petrom) și Petrotel (Lukoil) cât și din import.

În acest moment, potrivit ultimelor date ale Oil Bulletin (14 septembrie), în România benzina costă 91 de eurocenți litrul în medie, la pompă, iar motorina 89 de cenți litru. Pentru ambii carburanți, este al doilea cel mai mic preț din Uniunea Europeană, după cel din Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Update: Qatarul denunță atacul iranian. Situația devine cu adevărat explozivă în Orientul Mijlociu. Iranul a ignorat avertiementele lui Trump și a atacat bazele militare americane din Qatar
Update: Qatarul denunță atacul iranian. Situația devine cu adevărat explozivă în Orientul Mijlociu. Iranul a ignorat ...
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...