Carburanţii se scumpesc masiv, cu 31-40 de bani litrul. Statul ne mai ia jumătate de miliard de euro

Introducerea unei accize suplimentare la carburanţi şi modificarea sistemului de calcul al accizelor vor conduce la o scumpire de 31 de bani pe litrul de benzină şi motorină, de la 1 ianuarie. Cel puţin, şi fără a lua în calcul ajustarea cu inflaţia!
Mihai Nicuţ - lun, 04 nov. 2013, 18:38
Carburanţii se scumpesc masiv, cu 31-40 de bani litrul. Statul ne mai ia jumătate de miliard de euro

Guvernul va introduce o acciză de 7 eurocenţi la litrul de carburant, fie benzină, fie motorină, banii astfel colectaţi urmând să fie vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră, a anunţat premierul Victor Ponta luni seară.

Premierul Victor Ponta a anunţat că acciza va fi de „0,7 cenţi” pe litru, dar consilierul premierului, Mirel Palada, a revenit ulterior şi a precizat că acciza va fi de „7 cenţi” pe litru.Premierul a susţinut că banii colectaţi vor fi vărsaţi în Fondul special pentru marile proiecte de infrastructură rutieră.

Premierul a anunţat de fapt luni seară, oficial, ceea ce a fost fost doar o intenţie acum câteva zile. Săptămâna trecută, premierul a spus că Guvernul analizează posibilitatea introducerii unei anumite taxe pe  benzină şi al motorină, pentru suplimentarea fondurilor necesare construcţiei de infrastructură rutieră. El a spus că reia o idee lansată mai demult de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. Liberalul declara că a găsit soluţia prin care în România să existe fonduri suplimentare pentru construirea mai multor kilometri de autostradă, şi anume mărirea accizei la carburant cu 10 eurocenţi şi taxarea pe distanţă a traficului greu.

Citeste si: Schimbări în 2014: Pensiile vor fi indexate cu 3,76%, salariul minim creşte, iar CAS scade cu 5 puncte

Ce înseamnă 7 cenţi pe litru

Momentan, România are printe cele mai mici preţuri la carburanţi din Uniunea Europeană. La benzină, preţul mediu este, la noi, de 1,257 euro pe litru (cel mai mic din UE), iar la motorină de 1,322 euro, al treilea cel mai mic nivel din Uniune.

În cazul în care carburanţii vor fi taxaţi suplimentar cu 7 cenţi pe litru, efectul pe care consumatorii îl vor resimţi la pompă va fi o scumpire de 31,5 bani pentru fiecare litru de benzină sau motorină, adică mai mult de 5%. În cazul în care această acciză suplimentară va intra în baza de calcul a TVA, aşa cum se întâmplă acum cu acciza “normală”, creşterea de preţ va fi şi mai mare, de peste 39 de bani pe litru.

De reţinut că majorarea va fi aplicată într-o singură tranşă, la 1 ianuarie 2014.

Consumatorii, loviţi de două ori

În plus faţă de această introducere a unei accize suplimentare, Guvernul îi taxează şi mai mult pe români prin faptul că, exact acum, când sistemul de calcul al valorii accizelor era favorabiul consumatorului, Guvernul schimba regulile de taxare astfel încât să câştige bugetul. Sistemul de acccizare pentru anul 2014 va fi modificat astfel încât accizele plătite de consumatorii români anul viitor nu vor mai fi calculate în funcţie de cursul valutar stabilit la data de 1 octombrie 2013, ci în funcţie de rata inflaţiei. În vechiul sistem, am fi câştigat noi, în premieră în ultimii ani: cursul de schimb pentru accize este mai bun la anul faţă de cum a fost în acest an, iar accizele ar fi urmat să scadă, în lei, cu 1,65%, în 2014. În noul sistem, se rămâne la valoarea actuală, în lei, iar acciza de ajustează cu inflaţia: adică cetăţenii plătesc mai mult, bugetul câştigă mai mult.

Puteţi citi în detaliu aici: Românii vor pierde din nou: accizele pentru anul viitor vor fi ajustate cu inflaţia UPDATED

Câţi bani strânge statul

Consumul de carburanţi al României a fost de 5,8 milioane de tone, benzină şi motorină, în anul 2011. 75% din consum a fost motorină. Ponderând cu densitatea (0,77 benzină, 0,84 motorină), rezultă un consum  de 5,17 miliarde de litri de motorină şi 1,88 miliarde de litri de benzină. Aşadar, un total de circa 7 miliarde de litri de carburant. Aplicând doar acciza suplimentară, rezultă venituri de 490 de milioane de euro pe an, în condiţiile unui consum al anului 2014 egal cu cel de acum un an. Dacă noua acciză intră în sfera de aplicare a TVA, rezultă venituri suplimentare de 607 milioane de euro.  

Iar sumele vor fi şi mai mari dacă valoarea accizei, plătite în lei, se actualizează cu inflaţia.

 

Taxă nouă pe stâlpi, parcări şi baraje. Vor fi impozitate suplimentar Transelectrica, Transgaz, Romgaz

Ponta: Vom creşte cu 25% redevenţele, altele decât la petrol şi gaze

Salariul minim brut va fi majorat în etape la 900 lei, majorări salariale doar la unii bugetari

Chiţoiu: Contribuţiile sociale pentru PFA şi drepturi de autor nu se modifică în 2014

Nivelul CAS va fi redus cu 5 puncte din semestrul II 2014 dacă Guvernul identifică resurse

Chiţoiu: Numărul de personal din structuri reorganizate, redus cu cel puţin 10% la descentralizare

 


Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...