ERATĂ! Accizele la carburanți nu cresc de la 1 ianuarie 2023 cu rata inflației
Mai jos, textul original
Explozia inflației va conduce și la o creștere accentuată a accizelor la carburanți, de la 1 ianuarie. Tot atunci ar urma să expire și actuala schemă de compensare a prețurilor de la pompă. Cumulat, doar din cauze administrative, nu și a evoluției pieței, am putea avea parte de o majorare de prețuri la pompă de până la 86 de bani pe litru de la 1 ianuarie, dacă Guvernul nu intervine în legislație până atunci.
În fiecare an la data de 1 ianuarie se ajustează nivelul accizelor la carburanți, cu rata inflației. Potrivit Codului Fiscal, “nivelul accizelor (…) se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an”.
Institutul Național pentru Statistică a anunțat în 12 octombrie cât a fost inflația. “Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 este 15,9%”, a comunicat instituția.
Așadar, potrivit Codului Fiscal, aceasta va fi și creșterea de accize la carburanți, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023. Anunțul oficial va fi făcut de Finanțe probabil spre finalul acestei luni dar, în lipsa altor prevederi care ar putea apărea, accizele la carburanți vor crește cu 15,9%.
Ce înseamnă asta în prețul de la pompă?
Acum, acciza este de 1.892 de lei pentru 1.000 de litri de benzină și 1.734 de lei pentru 1.000 de litri de motorină. Așadar, dacă am aplica majorarea cu inflația, am ajunge la un nivel al accizei de 2.192 de lei pentru 1.000 de litri de benzină și 2.009 lei pentru 1.000 de litri de motorină.
Așadar, doar din creșterea accizei, de la 1 ianuarie un litru de benzină va fi mai scump cu 30 de bani, iar un litru de motorină va fi mai scump cu 27 de bani.
Nu trebuie să uităm însă că TVA se aplică și la acciza. Așadar am avea, în urma ajustării accizelor și a aplicării cotei de TVA, o creștere finală de preț la pompă de aproape 36 de bani pe litru la benzină și de peste 32 de bani pe litru la motorină.
Va fi prelungită perioada de compensare?
Deci în lipsa altor prevederi legale care ar putea fi decise până atunci, doar din majorarea accizelor cu rata inflației, de la 1 ianuarie prețurile din benzinării vor crește cu 36 de bani pe litru la benzină și cu 32 de bani pe litru la motorină. Scumpirile ar putea să fie mult mai mari însă, asta pentru că actuala schemă de reducere benevolă a prețurilor cu 50 de bani pe litru – jumătate contribuția companiilor petroliere și jumătate contribuția statului – introdusă prin act normativ la 1 iulie și prelungită apoi, va expira la 31 decembrie 2022.
Reducerea a fost aplicată de toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din România și, în cazul în care nu se prelungește printr-o nouă ordonanță, am putea avea, pur teoretic, o scumpire de 86 de bani pe litru la benzină și 82 de bani pe litru la motorină. Ambele de la 1 ianuarie 2023.
Ar fi o scumpire fără precedent în România – niciodată prețurile la carburanți nu au crescut atât de mult, dintr-o dată.
Calculul, pur teoretic, este făcut doar ținând cont de măsurile administrative, fără impactul mișcărilor din piața carburanților, care va fi cu siguranță afectată de mai mulți factori: războiul din Ucraina, cererea care va fi probabil în creștere, mai ales de motorină și păcură, pentru a fi folosite drept substitut al gazelor în unele situații, embargoul petrolier asupra livrărilor pe cale maritimă din Rusia, care va intra în vigoare la începutul lui decembrie, prețul global al petrolului etc.
După o perioadă de ieftiniri semnificative, prețul carburanților a început să crească din nou în România. Petrom, liderul pieței, a crescut în cinci rânduri prețurile în șase zile, este adevărat că în majoritatea cazurilor scumpirile au fost de mică amploare, de doi bani pe litru.
Citește și: