Carburanții s-au scumpit azi. Care sunt prețurile

24 03. 2023
petrom 3

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 23 martie 2023 un preț al benzinei standard de 6,62 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,16 lei/litrul.

Așadar, față de ziua anterioară, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scumpit benzina cu cinci bani pe litu, menținând prețul motorinei.

Scumpirea de azi este prima după mai bine de două săptămâni și jumătate în care prețurile au tot scăzut la Petrom. Ultima ieftinire a fos chiar acum două zile, atunci când Petrom a ieftinit motorina cu patru bani pe litru  și, marginal, benzina cu un ban pe litru.

De fapt, scumpirea de azi vine după două săptămâni  în care benzina s-a ieftinit cu 11 bani pe litru, iar motorina cu 14 bani pe litru. Diferența de preț dintre cei doi carburanți a ajuns acum la doar 54 de lei pe litru, asta după ce, anul trecut ajunsese și la 1,5 lei/litru.

La momentul redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană era de 76 de dolari pe baril, în timp ce benchmark-ul american WTI se tranzacționa la 70 de dolari, ambele fiind în ușoară creștere.

Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă. Consumul a crescut ușor anul trecut, cu circa 3%.

Potrivit datelor OilBulletin, serviciul de monitorizare a prețurilor la carburanți din Uniunea Europeană al Comisiei, cu un nivel de 1,35 euro pe litru, prețul benzinei de la noi este al doilea cel mai mic dn UE, după Bulgaria. La motorină, unde prețul mediu la noi este de 1,47 euro, suntem tot a doua cea mai ieftină piață, după Bulgaria, și la același nivel cu Polonia. Datele sunt valabile pentru 20 martie, fiind ultimele disponibile.