Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina

13 10. 2024
petrom-auchan

Stația Petrom – liderul pieței de distribuție a carburanților auto din România – de pe strada Brașov din București, monitorizată de noi, afișează azi, 13 octombrie, un preț al benzinei standard de 7,07 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,10 lei pe litru.

Așadar, față de de ziua precedentă, Petrom a crescut și prețul benzinei și prețul motorinei cu câte  patru bani pe litru

Este a cincea scumpire consecutivă a carburanților. Precedenta a avut loc acum dou zile, când Petrom a crescut prețul benzinei cu patru bani pe litru dar a menținut prețul motorinei. Mai devreme, pe pe 8 octombrie, Petrom a crescut și prețul benzinei  și pe cel al motorinei cu patru bani pe litru. Cu trei zile înainte, Petrom a crescut și prețul benzinei și pe cel al motorinei tot cu patru bani pe litru. Mai devreme, pe 3 octombrie, compania petrolieră a crescut prețul benzinei cu trei bani pe litru și pe cel al motorinei cu patru bani pe litru.

Scumpirile de la începutul lunii octombrie vin după o lungă perioadă în care au fost operate doar ieftiniri care au făcut ca, de la finalul lunii iulie și până la începutul lunii octombrie, să se fi “recuperat” integral creșterea masivă de prețuri de la 1 iulie, generată de creșterea accizei impuse de Guvern.

Creșterile de preț la pompă survin în contextul creșterii cotațiilor la petrol, pe fondul mai multor factori, primcipalul fiind teama de escalade a conflictului din Orientul Mijlociu. La ora redactării acestei știri, țițeiul Brent, de referință pentru Europa, se tranzacționa cu circa 79  dolari pe baril, iar sortimentul american WTI cu 75,5 de dolari.

Cererea de carburanți a crescut în România cu 5% în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, poitrivit estimărilor Petrom.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.