UPDATED Carburanții se scumpesc rapid în România, după o lună de acalmie la pompă. Creșterile de preț ar putea continua
UPDATE: În această dimineață, la câteva ore după publicarea acestui material, Petrom a scumpit benzina și motorina cu cinci bani pe litru, astfel că, la stația Virtuții din București, benzina stantard costă acum 6,85 lei litrul iar motorina standard 6,84 lei litrul.
Știrea inițală:
În ultima zi a lunii iunie, liderul pieței locale de distribuție a carburanților, Petrom, afișa la stația Virtuții, din București, monitorizată de noi, prețuri de 6,68 de lei litrul pentru benzina standard și 6,66 de lei litrul pentru motorina standard.
Prețurile au rămas la acest nivel (a mai fost o reducere de un ban pe litru la benzină, nesemnificativă) până în ultima parte a lunii iulie. Însă, din 25 iulie, compania a majorat prețurile în nu mai puțin de trei rânduri, în patru zile, într-adevăr cu valori desul de mici de fiecare dată.
La momentul redactării acestei știri, la aceeași stație din București, un litru de benzină standard costă 6,80 lei, iar un litru de motorină standard 6,79 de lei. Așadar, scumpirea totală este, cumulat, de 13 bani pe litru, și la benzină și la motorină. Sau 2%.
Cauzele acestor creșteri dese de preț sunt mai multe, atât interne cât, mai ales, externe. Pe plan local, producția locală de carburanți a înregistrat o scădere, în condițiile în care revizia la rafinăria Petrobrazi a Petrom s-a prelungit mult mai mult decât se prognoza, ca urmare a necesității unor lucrări suplimentare, iar rafinăria Petromidia, cea mai mare din țară, nu a funcționat mult timp la capacitate maximă, ca urmare a incidentului din a doua parte a lunii iunie.
Dar cauzele par a fi mai degraba externe. Barilul de petrol Brent, de referință pentru Europa și, mai nou, și pentru Petrom, singura compania care extrage țiței de la noi din țară, se tranzacționează la nivelul de 85 de dolari pe baril, cu zece dolari peste nivelul de acum o lună. Acest lucru și altele au făcut ca, pentru zona noastră de exemplu, cotațiile la benzină și motorină, cele care de fapt influențează cel mai mult prețul final (alături de taxe) să crească în iulie cu circa 140-150 de dolari pe tonă.
Ce ar putea urma
Transmiterea cotațiilor în prețul final de la pompă se face cu o oarecare întârziere în România, de aceea vedem acum scumpirile și, pe de altă parte, politica firmelor mari de la noi este aceea de a nu “capta” maximele și minimele, de aceea creșterile (sau scăderile, când au fost) nu sunt abrupte, ci mai reduse și mai dese, dacă este cazul. Semnalele sunt însă că această creștere de prețuri ar putea să continue din mai multe motive.
În primul rând, suntem în perioada de vacanțe, deci cea cu un consum mai mare, asta în condițiile în care, la nivelul întregului an 2023, Petrom a estimat în ultimul său raport, emis vineri, o creștere a cererii față de anul 2022.
În al doilea rând, vorbim de un trend global – spre exemplu, după ultimele evoluții prețul benzinei din SUA a crescut cu 20% față de nivelul de la începutul anului (de la sub 2,5 dolari galonul la peste 2,9), mai mult decât cel al petrolului, în condițiile în care s-a dovedit că există o cerere destul de puternică de benzină, asta în condițiile în care stocurile sunt cu circa 7% mai mici decât media ultimilor cinci ani. O parte a situației este generată acum de unele revizii (cea mai recentă a unei rafinării Exxon din Baton Rouge) sau de efectele protestelor din Franța, care au redus producția de carburanți dar imaginea mai amplă este aceea a unei cereri încă robuste de benzină pe ambele maluri ale Atlanticului (în ciuda dorințelor Guvernelor de a limita pe viitor mașinile cu motor termic) pe fondul închiderii treptate a mai multor rafinării europene în ultimii ani.
În al treilea rând,vorbim despre cazul particular al Mării Negre. Pe de o parte, situația din zonă s-a complicat în condițiile așa-zisei blocade impuse de Rusia pentru orice navă care se îndreaptă spre Ucraina cu orice încărcătură (oficial motivul rușilor este de a nu permite transportul de arme) ceea ce nu poate avea efect decât în creșterea costurilor cu asigurarea navelor care aduc marfă în zonă (inclusiv carburanți). Surse ucrainene spun că unele transporturi de carburant destinate țării aflate în război deja s-au scumpit cu 50% pentru marfa cu livrare în porturile românești sau în Giurgiulești (Republica Moldova). Pe de altă parte, Turcia, unul dintre furnizorii de carburant (obținuți inclusiv din țiței rusesc, mai ieftin) își reduce volumele de export pe perioada verii, dând prioritate consumului intern, în creștere, aceștia fiind doar unii dintre factorii care ar putea pune presiune pe cotațiile din zona noastră.
Surse: OMV Petrom, Oil Price, enkorr