Carburanţii se vor scumpi cu cel puţin 10 bani pe litru la 1 ianuarie, din cauza creşterii componentei bio

După creşterile masive de preţuri la pompă, generate de scumpirea petrolului, românii vor avea parte de o nouă scumpire, la începutul anului viitor, din cauza intrării în vigoare a legii care creşte componenta de biocombustibil din carburanţi.
Mihai Nicuţ - joi, 11 oct. 2018, 18:43
Carburanţii se vor scumpi cu cel puţin 10 bani pe litru la 1 ianuarie, din cauza creşterii componentei bio

Guvernul va impune, de la 1 ianuarie 2019, carburanţi cu un conţinut ridicat de biocombustibil, măsură care trebuia să intre în vigoare încă de la începutul acestui an, dar care a fost amânată. De atunci, benzina va trebui să conţină bioetanol în proporţie de 8%, faţă de 4,5% cât este acum, iar motorina 6,5% biodiesel, faţă de 5% cât este acum.

România a amânat cu un an introducerea acestei prevederi, dar, potrivit unor surse apropiate situaţiei, de la 1 ianuarie vor intra în vigoare noile praguri. Un proiect de ordonanţă de urgenţă pe această temă a fost deja redactat la jumătatea anului.

Amânarea nu prea mai este posibilă şi din cauza faptului că împotriva României şi a altor opt state membre Comisia Europeană a demerat procedurile de infringement pentru că nu au transpus în legislaţia naţională directiva europeană privind calitatea benzinei şi motorinei.

Sursele noastre spun că, în medie, efectul creşterii componentei bio în benzină şi motorină se traduce într-un plus de 30-40 de dolari pe tonă, ceea ce înseamnă, grosier, o scumpire de cel puţin 10 bani pe litru, la pompă.

Cauzele sunt multiple.  Unele ţin de preţul mai mare al componentei bio. De exemplu, în cazul motorinei trebuie substituit carburant care are o cotaţie de piaţă de 730 de dolari pe tonă cu biodiesel care costă circa 1.200 de dolari. La benzină, unde creşterea procentuală a componentei bio este şi mai mare, vor fi costuri inclusiv pentru adaptarea procesului de fabricaţie, mai ales că noul amestec benzină-etanol în aceste procente pare a nu fi compatibil cu toate motoarele.

Astfel, în cazul în care conținutul de etanol din benzină depășește valoarea de 5% în volum sau conținutul de oxigen din benzină depășește 2,7% m/m, la pompele de alimentare va fi inclus și următorul text de avertizare: «Atenție! Verificați compatibilitatea motorului autovehiculului dumneavoastră cu acest amestec de carburant», după cum scrie în Ordonanţa de Urgenţă.

La motorină, avertismentul apare dacă se depăşeşte pragul 7% componentă bio.

Citeşte şi:

Unde ar fi România în clasamentul european al preţurilor dacă Finanţele chiar scot supraacciza la carburanţi

Carburanţii s-au scumpit puternic la pompele din România în utimul an, în condiţiile în care a fost reintrodusă supraacciza, toamna trecută şi, mai a ales în contextul în care petrolul a depăşit pragul de 85 de dolari pe baril, cu 60% mai mult faţă de începutul anului. Astfel, potrivit ultimelor statistici ale Comisiei Europene, preţul mediu este acum, în România, de 5,8 lei litrul de benzină şi 5,94 lei litrul de motorină, sortimente standard. În decembrie anul trecut, preţurile erau de 5,16, respectiv 5,27 lei litrul.

Pentru a mai diminua povara asupra consumatorilor, Guvernul ar putea reduce din nou taxarea, prin eliminarea supraaccizei. La finalul lunii trecute, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a vorbit public pentru a daua oară despre intenţia de a elimina supraaccizala carburanţi, posibil în acest an. Dacă reducerea de taxă se va aplica pe baza aceluiaşi calcul, înseamnă că atât benzina cât şi motorina ar trebui să se ieftinească cu circa 38 de bani pe litru.

Te-ar mai putea interesa și
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru....
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada ...