Cardoș, Agroland: Deficitul global de ouă se menține, ceea ce contribuie la îmbunătățirea marjelor pentru producătorii locali. Grupul exportă peste 20% din producția proprie

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a vândut în primul trimestru al anului 20,8 milioane de ouă de consum, un avans de 37% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut.
Alina Stanciu - mar, 15 apr. 2025, 10:51
Cardoș, Agroland: Deficitul global de ouă se menține, ceea ce contribuie la îmbunătățirea marjelor pentru producătorii locali. Grupul exportă peste 20% din producția proprie

Fabricile de la Caransebeș și Ișalnița ale grupului Agroland  au produs în primele trei luni ale anului o cantitate de 7.198 de tone de furaje, o creștere de 93% față de perioada simlară a anului trecut și și un avans de 47% față de ultimul trimestru al anului trecut. De asemenea, producția vândută de la platforma avicolă de la Mihăilești a fost de 20,8 milioane de ouă de consum, un avans de 37% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut. Producția medie vândută lunar a crescut de la 5,1 milioane în T1 2024 la 6,9 milioane de ouă în acest an.

Producătorul spune că este în continuare cerere mare de ouă pe piețele externe, mai ales în Europa de Vest. „Exportăm de câțiva ani, însă în ultimele șase luni cantitățile exportate au crescut.  Exportăm mai mult de 20% din producția proprie, cu mențiunea că exportăm atât producție proprie cât și ouă achiziționate de la alți fermieri români. Țările de destinație sunt cele din vestul Europei precum  Germania, Belgia, Italia, etc”, a declarat, pentru Economica, Horia Cardoș, fondator și CEO al grupului Agroland.

„Mediul geopolitic actual și lipsa de predictibilitate a relațiilor comerciale internaționale pun presiune asupra lanțurilor de aprovizionare. În plus, modelul economic globalist din ultimele decenii începe să fie reconsiderat de unii dintre principalii jucători la nivel mondial, ceea ce accelerează tendința de regionalizare și relocare a unităților de producție, în scopul eficientizării lanțurilor logistice. La acestea se adaugă provocările economice specifice României, inclusiv un deficit comercial semnificativ, aflat pe un trend ascendent, accentuat de integrarea țării noastre în spațiul Schengen. În acest context, grupul Agroland beneficiază de o poziție favorabilă, modelul de business integrat asigurând un lanț de aprovizionare scurt, care ne permite un grad ridicat de flexibilitate în stabilirea prețurilor. Producția în creștere de furaje face ca necesarul intern dedicat platformei avicole și segmentului de retail să fie acoperit în mare parte de fabricile noastre. În ceea ce privește ouăle de consum, deficitul global se menține, ceea ce contribuie la îmbunătățirea marjelor pentru producătorii locali, precum Agroland, și susține o cerere tot mai mare pentru ouăle produse în România, în special pe piețele din Europa de Vest”, a mai declarat acesta, într-un comunicat.

În prezent, grupul desfășoară un proces de extindere a fabricii de furaje de la Ișalnița, estimat să fie finalizat până la finalul acestui an. De asemenea, Agroland a achiziționat recent prima fermă de producție a ouălor ecologice înființată în România, cu o capacitate anuală estimată la 3 milioane de ouă BIO. Această entitate se va alătura grupului la începutul lunii mai și va răspunde cererii tot mai mari pentru produse sustenabile și cu valoare adăugată.

În ceea ce privește segmentul de retail, la finalul primului trimestru din 2025, grupul Agroland opera 89 de magazine proprii, dintre care 71 de magazine tradiționale și 18 magazine în format MEGA. În primele trei luni ale anului, acestea au înregistrat o creștere de 22% a numărului de clienți, la 357 de mii de persoane. De asemenea, valoarea medie a bonului fiscal a crescut cu 3% în comparație cu perioada similară din 2024, ajungând la 81 de lei. Grupul se așteaptă ca magazinele francizate să obțină rezultate comparabile, având în vedere mărfurile achiziționate în primul trimestru din 2025.

Agroland este un grup antreprenorial românesc prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, fondat de Horia Cardoș, care și-a început activitatea în 1997 ca o mică rețea de magazine pentru fermieri. În prezent, prin divizia Agroland Retail, grupul operează cea mai mare rețea – peste 240 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie.

Divizia Agroland Food integrează fermele existente, fabrica de procesare a ouălor, fermele de reproducție și stațiile de incubare, și în viitor linia de abatorizare. Agroland Agribusiness administrează distribuția de inputuri agricole, tradingul de cereale, producția și selecția de semințe, urmând ca până la sfârșitul anului să integreze și fabricile de furaje.

Acțiunile Agroland Business System și Agroland Agribusiness sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând din 2021, sub simbolul AG și respectiv AAB

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acționar al grupului Volkswagen intenționează să-și intensifice implicarea în sectorul apărării
Cel mai mare acționar al grupului Volkswagen intenționează să-și intensifice implicarea în sectorul apărării
Cel mai mare acționar al grupului Volkswagen, compania Porsche SE, și-a anunțat intenția de a își intensifica implicarea în industria de apărare fără a renunța la implicarea în afacerile......
Recesiunea poate fi evitată prin investiții și absorbția fondurilor europene – Alexandru Nazare, ministru de Finanțe
Recesiunea poate fi evitată prin investiții și absorbția fondurilor europene – Alexandru Nazare, ministru de Finanțe
Recesiunea poate fi evitată prin investiții și prin absorbția fondurilor europene, iar în pachetul 3 trebuie gândite ...
Inflație de două cifre pentru august septembrie și de 9,3% la finalul lui 2025, previziuni ING Bank
Inflație de două cifre pentru august septembrie și de 9,3% la finalul lui 2025, previziuni ING Bank
După publicarea datelor pe luna pe luna iulie, ING Bank a decis revizuire estimărilor privind inflația la sfârșitul ...
Ce planuri au pentru capitală românii care au deschis un cash&carry într-un fost Lidl din București. Derulează deja o investiție de 10 milioane de euro în Mehedinți
Ce planuri au pentru capitală românii care au deschis un cash&carry într-un fost Lidl din București. Derulează ...
Senic Gross & Market, retailerul cash&carry deținut de familia Cîmpeanu din Craiova, va inaugura la finalul lunii, în ...