Cardul de energie: Familiile vulnerabile au plătit 3 milioane de facturi, în valoare totală de 678 de milioane de lei. Creștere masivă pentru lemnele de foc

30 05. 2023
Card de energie

„Compensarea facturilor la energie este unul dintre programele cu cel mai mare număr de beneficiari pe care le-am derulat în sprijinul persoanelor vulnerabile, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD) și constituie un sprijin real pentru plata facturilor la energie pentru 4 milioane de români.

Împreună cu Poșta Română, urmărim zi de zi modul în care se derulează acest program pentru a interveni atunci când identificăm dificultăți în implementare.

Chiar în cursul acestei luni, reglementările au fost completate și simplificate pentru a face acest sprijin mai eficient. Astfel, într-o singură lună – mai – s-au făcut de peste cinci ori mai multe plăți pentru lemne decât în primele două luni de program. Mai multe, ne-am asigurat că permitem plata datoriilor mai vechi de 2023 și că prima tranșă de 700 de lei virată pe carduri poate fi folosită până la sfârșitul anului. Reamintesc faptul că din septembrie vom forniza alți 700 de lei pe cele 2,1 milioane de carduri”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Până în prezent, au fost emise și distribuite peste 2 milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili și au fost soluționate 17.700 anchete sociale, pentru care sunt emise și distribuite carduri.

Reamintim că peste 4 milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 de lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:

700 de lei/semestru, se acordă începând cu luna februarie 2023;

700 de lei/semestru, se acordă începând cu luna septembrie 2023.

Sprijinul se poate folosi până la data de 27 decembrie 2023, pentru plata următoarelor servicii/produse: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleți, brichete, combustibili lichizi sau solizi și orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, MIPE a întocmit un ghid cu situații speciale ce pot fi întâmpinate în implementarea măsurii: https://bit.ly/413A1uz.