Cardul de sănătate, din nou obligatoriu când mergeţi la cabinetul medicului, începând cu 1 octombrie
La data de 25 septembrie a intrat în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, Ordonanţa de urgenţă nr. 162/2020 prin care Guvernul menţine până la sfârşitul anului o serie de măsuri din domeniul asigurărilor sociale de sănătate, luate în contextul evoluţiei îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.
Vestea bună
Până la sfârşitul anului se menţin consultaţiile la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii specialişti din ambulatoriul clinic, pentru care nu este necesară validarea cu cardul de sănătate. În urma consultațiilor acordate la distanţă, medicul de familie şi medicul specialist vor emite toate documentele necesare pacientului, inclusiv prescripţiile medicale. Documentele medicale vor transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică, potrivit Ordonanţei de urgență nr. 162/2020.
Vestea proastă
Începând cu data de 1 octombrie, revine obligativitatea prezentării cardului de sănătate în cazul consultaţiilor efectuate în cabinetul medicului, potrivit articolului 25^1, alineatul (1) din OUG nr. 162/2020, studiată de Economica.net.
Cum motivează CNAS această decizie:
„Reintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situațiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidență cât mai exactă și a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem. Consultațiile la distanță rămân o alternativă benefică, atât pentru pacienți, cât și pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare. Recomandăm în continuare pacienților programarea consultațiilor, medicul fiind cel care decide modul în care va fi acordată consultația, la distanță sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.
Medicii de familie, reuniţi în Societatea Naţională de Medicina Familiei, dezaprobă ferm decizia revenirii obligativităţii cardului de sănătate în cazul consultaţiilor acordate la cabinet.
Iată luarea de poziţie trimisă de medicii din SNMF redacţiei Economica.net:
„Medicii de familie sunt surprinși de intenţia Guvernului de a reintroduce obligativitatea utilizării cardului de sănătate pentru consultaţiile la cabinet începând cu data de 1 octombrie 2020. Utilizarea acestuia a fost suspendată pe perioada stării de urgență și a stării de alertă determinate de pandemia de coronavirus.
Societatea Naţionala de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia ca manipularea cartonului cu cip reprezintă un risc semnificativ atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical. Care este beneficiul estimat în condițiile unui sistem informatic nefuncțional? Repetarea blocajelor din sistem și crearea din nou a cozilor la ușa cabinetelor? Este aceasta o nouă metodă de luptă împotriva pandemiei?
Măsura vine în contextul unei nemulţumiri justificate a medicilor de familie faţă de modul în care a fost tratat sistemul medical primar în perioada pandemiei, sistem despre care s-a afirmat că are doar rolul de a elibera adeverinţe, în vremuri în care „neînsemnatul” medic de familie a preluat poveri semnificative din întreaga infrastructură de sănătate.
Medicii de familie nu au primit de la statul român nici materiale, nici sprijin sau logistică pentru stabilirea circuitelor, nici informaţii actualizate pentru organizarea asistenţei medicale primare. Acum se impune reintroducerea cardului şi acest lucru presupune din nou modificarea circuitelor, solicită interacţiune prelungită şi inutilă cu pacienţi care pot fi infectați cu virusul SARS-CoV-2, aglomerarea pacienților la ușile cabinetelor şi foarte mulţi timpi pierduţi pentru birocraţia digitală într-un sistem care, nu este un secret, are mari carențe de funcţionare.
De-a lungul pandemiei, medicii de famlie au acceptat să facă gesturi medicale riscante, să îşi asume îngrijirea pacienţilor şi să se adapteze profesional noilor rigori. SNMF atrage însă atenţia că împovărarea inutilă a practicii lor cu acte şi proceduri nemedicale va accentua starea de nemulţumire şi iritare a tuturor, în primul rând a populaţiei”, spun medicii de familie din SNMF.
Economica.net vă spune, în continuare, ce prevede OUG nr. 162/2020, în vigoare din 25 septembrie:
După articolul 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, se introduce un nou articol, articolul 25^1, cu următorul cuprins:
Articolul 25^1:
(1) Începând cu data de 1 octombrie 2020, se prelungește până la data de 31 decembrie 2020 aplicabilitatea măsurilor în domeniul sănătății, generate de riscul iminent asupra stării de sănătate a populației, determinată de epidemia cu virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României, prevăzute la articolul 10 alineatele (1) şi (4)-(13), precum și la art. 14^1.
- Măsura prin care a fost suspendată folosirea cardului de sănătate până acum e prevăzută la articolul 10, alineatul (2) din OUG 70/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Detalii, la acest link. Măsura nu a mai fost prelungită prin OUG 162 din 2020.
(2) Măsurile prevăzute la art. 10 alin. (5) și (13) se aplică până la data de 31 decembrie 2020, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrului IV al anului 2020.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 337 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, consultațiile medicale la distanță, acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare, se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia, prevăzute la art. 223 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Decontarea serviciilor de dializă, precum și regularizarea trimestrială a acestora se vor efectua în limita sumelor alocate în bugetul Fondului cu această destinație.
(5) Biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv cele pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare, biletele de trimitere pentru specialități paraclinice, recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, precum și deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, al căror termen de valabilitate expiră înainte de sfârșitul anului 2020, își prelungesc valabilitatea până la data de 31 decembrie 2020.
(6) În bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se alocă, în condițiile legii, sume suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor pentru care s-a instituit măsura de carantină sau izolare, potrivit dispozițiilor Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.
(7) Influențele financiare determinate de creșterile salariale pentru personalul din unitățile sanitare publice și cele care au ca asociat unic unitățile administrativ-teritoriale, care ocupă funcțiile prevăzute la art. 38 alin. (43) și (44) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, de la titlul VI «Transferuri între unități ale administrației publice».
Precizare
Economica.net informează CNAS că actul normativ care reglementează măsurile antemenţionate este Ordonanța de urgență nr. 162/2020, publicată în Monitorul Oficial de vineri, 25 septembrie, şi nu HG 162/2020, aşa cum a transmis instituţia în comunicatul de presă despre acest subiect, emis luni, 28 septembrie.
UPDATE
CNAS şi-a recunoscut greşeala făcută în comunicatul trimis luni, abia după ce Economica.net a semnalat-o.